Acesta va avea loc sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Prin acest concert, membrii Asociației „Uniți sub Crucea lui Hristos” își doresc să asigure continuitatea proiectului „Azi dăruim noi – 1 prânz unui străin”.
„Ceea ce ne propunem este strângerea de fonduri necesare următoarelor șase luni ( adică peste 1000 de porții de mâncare) prin care să îi binecuvântam pe acești oameni cu care soarta nu a fost atât de generoasă. Prin susținerea și participarea dumneavoastră la acest eveniment, veți face parte la acest proiect. Persoanele juridice pot face sponsorizări deductibile”, au anunțat organizatorii.
Evenimentul îi are ca invitați: Trupa de tineret „Poarta Cerului” și pastorul dr. Viorel Iuga.
Asociația „Uniți sub Crucea lui Hristos” din Oradea derulează, timp de un an de zile, campania „Azi dăruim noi” prin care oferă un prânz oamenilor sărmani din comunitate. Prânzul este oferit în fiecare sâmbătă, de la ora 12:30, pe strada Cuza Vodă, nr. 10.
Toți cei ce doresc să ofere bucurie sărmanilor, pot să se alăture organizației în această campanie.
Mai multe informații despre organizație și despre proiectele acesteia, se pot găsi accesând site-ul www.azidaruimnoi.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!