Una din atracţiile Festivalului Vinului, organizat de Top Press în colaborare cu Primăria Oradea, a fost standul amenajat de Ana Geţe din Toboliu, care alături de fiica şi fiul său i-au încântat pe vizitatorii festivalului cu must din strugurii storşi chiar în faţa lor, precum şi cu tradiţionalele plăcinte cu cartofi şi varză. Micii, cârnăciorii, frigăruile şi alte preparare culinare i-au ademenit pe cei prezenţi la eveniment.
Atmosfera a fost animată de mai mulţi artişti de muzică populară. Astfel, joi au concertat artiştii Ansamblului Lioara, Mitică Negrean şi Ansamblul Crişana. Vineri au urcat pe scenă Cornel Borza şi Angela Rusu, sâmbătă Leontin Ciucur, iar duminică Ghiţă Muntean şi Aurel Tămaş.
Top Expo
În paralel cu „Festivalul Vinului”, în interiorul Arenei Antonio Alexe s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a târgului de bunuri de larg consum Top Expo.
Top Expo este gândit ca un târg generalist care îşi propune atât susţinerea mediului de afaceri local, regional şi naţional, cât şi deschiderea spre noi colaborări cu parteneri de afaceri din străinătate, creşterea segmentului de vânzări, dezvoltarea unor parteneriate durabile, respectiv susţinerea şi comunicarea în piaţă a brandurilor participante. Astfe, la târg au putut fi găsite produse şi producători din domenii precum: construcţii, amenajări interioare şi exterioare, ambient şi design, mobilă, imobiliare, îmbrăcăminte, produse alimentare, servicii etc.
Trei sferturi din sală a fost ocupat de firme româneşti, iar un sfert de firme din Ungaria. Pe holul Sălii Sporturilor au putut fi găsiţi producătorii şi comercianţii de la „Cavi Expo Fashion”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!