Primul apel, primit în jurul orei 11.30, prin sistemul unic 112, semnala pompierilor descoperirea unui cartuş de calibru 7,92 milimetri, de către un muncitor, în timpul lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu de pe strada Calea Aradului din Oradea.
Al doilea apel, preluat de dispecerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” solicita intervenţia echipajului pirotehnic la Cihei, pentru asanarea a trei proiectile de calibru 57 milimetri, descoperite de muncitori care efectuau lucrări la reţeaua de canalizare.
Pirotehniştii au ridicat muniţia, transportând-o şi depozitând-o în condiţii de siguranţă, urmând ca apoi să o distrugă prin explozie controlată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!