Pe baza unor informaţii, poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au percheziţionat domiciliul lui L.E. (49 ani), din Marghita şi au descoperit că proprietarul avea acasă o armă letală cu glonţ, de calibru 5,6 mm, confecţionată artizanal, cu lunetă şi amortizor de zgomot artizanal. Poliţiştii au detaliat că au găsit în locuinţa localnicului din Marghita 48 de tuburi cartuşe de vânătoare de calibru 12, 16 şi 20, două cartuşe de vânătoare de calibru 16 mm, 5 cartuşe de vânătoare de calibru 12 mm, confecţionate artizanal, 13 cartuşe cu glonţ de calibru 5,6 mm, capse, alice, proiectile unice, componentă armă (trăgaci, cuie percutoare), o lunetă de armă de fabricaţie rusească, un dispozitiv de ochire rapidă cu punct roşu, un dispozitiv electric de ochire pe timp de noapte cu laser (confecţionat artizanal) şi 4,6 kg carne de iepure sălbatic.
După cercetări, poliţiştii au conchis că arma a fost confecţionată artizanal de bărbat în urmă cu doi ani, într-un atelier mecanic şi pentru a fi construită s-a folosit ţeava unei arme de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm, cumpărată din Ungaria, dar nedeclarată de L.E. în România. Cu arma de la domiciliu, L.E. ar fi braconat ilegal un iepure sălbatic, de pe fondul de vânătoare 13 Marginea.
Bărbatul e acum cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei, braconaj, deţinere ilegală de armă neletală supusă autorizării, operaţiuni cu arme şi muniţii efectuate fără drept, contrabandă calificată.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!