Seria de evenimente a început pe 1 iunie, cu Ziua Copilului. În acest an, Salonta a deschis o nouă locație de evenimente, sute de copii fiind așteptați în zona Centrului Dropia. Aici, spectacole de scenă, locuri de joacă, insule de meșteșuguri și un trenuleț i-au așteptat pe cei mici, garantând distracție fără limite.
Copiii au fost și protagoniștii paradei care a marcat vineri deschiderea oficială a Zilelor Salontane. Parada s-a desfășurat de la monumentul haidonilor, fondatorii orașului, până la locul de evenimente, cu dans și voie bună.
De asemenea, o serie de comercianți au oferit tot ce este bun – mâncare, jucării, distracții. Pe scena din piața localității au urcat interpreți, dansatori, cântăreți, de la cei mai mici copii până la cei mai cunoscuți artiști. Publicului i-au fost oferite moment din toate genurile, inclusiv muzică populară și ușoară, dans clasic și elemente acrobatice, cântăreți solo și ansambluri.
În timp ce muzica și dansul domina piața, concursul de gătit gulaș din curtea Casei de Cultură a oferit publicului arome delicioase, în același timp având loc un concurs de atelaje, un spectacol de motociclete și un concurs de aeromodele, iar fanii boxului, baschetului și fotbalului au putut urmări competiții interesante.
Programul principal al evenimentului Zilele Salontane a fost desigur seria de concerte, de care s-au bucurat mii de oameni, iar sărbătoarea a fost încheiată cu un superb foc de artificii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!