La fel ca în toată ţara şi spitalele orădene sunt declarate oficial în carantină, pentru a fi protejată populaţia şi a putea fi izolate cazurile de suspiciuni de gripă cauzată de virusul AH1N1. În ultimele două săptămâni, de când s-a confirmat primul caz de gripă nouă, din cele două cazuri apărute la nivelul judeţului Bihor, nicio suspiciune de gripă porcină nu a mai fost confirmată de către Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Adresabilitatea către Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea, Secţia Boli Infecţioase II – profil respirator, a crescut semnificativ în ultima săptămână, în ceea ce priveşte cazurile de viroză respiratorie. În mai mică măsură au fost semnalate cazuri de gripă sezonieră, dar nu s-au mai înregistrat cazuri de «gripă nouă».„Conform H.G. nr. 826/2009, instituţia Primarului monitorizează la nivelul municipiului evoluţia epidemiei de „gripă nouă”, declanşată în toată ţara şi se preocupă de asigurarea condiţiilor spitaliceşti, pentru diagnostic şi tratament, pentru toţi cetăţenii care se prezintă la camera de gardă a spitalelor, cu suspiciune de gripă (sezonieră sau cu AH1N1) sau viroze respiratorii.
Încă din luna mai 2009, Primăria s-a implicat în informarea populaţiei, prin afişarea în punctele mai aglomerate a materialelor informative despre noul virus gripal.”, arată Biroul de Presă al Primăriei. Totodată, la nivelul Primăriei municipiului Oradea s-a constituit o Comisie pentru situaţia epidemiologică internaţională, a pericolului reapariţiei influenţei porcine.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!