Astfel, în luna ianuarie 2019, ITM Bihor a sancționat zece firme cu amenzi în valoare de 450.000 de lei pentru munca la negru, potrivit informațiilor furnizate de ITM Bihor.
Peste 350 unități controlate
În luna ianuarie 2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a controlat 352 de unităţi. Pentru deficienţele constatate s-au aplicat 518 sancţiuni contravenţionale, din care 49 amenzi în cuantum de 594.100 de lei şi 469 de avertismente.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate menţionate mai sus, au fost dispuse şi măsuri pentru intrarea în legalitate.
Din totalul de 518 sancţiuni aplicate de ITM Bihor, 54% (281) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă (RM) și 46% (237) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă (SSM).
În domeniul SSM, la ITM Bihor, în ianuarie 2019 figurează un număr 136 de unităţi controlate. S-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat 237 de sancţiuni contravenţionale, din care șapte amenzi în cuantum de 50.000 de lei şi 230 de avertismente.
În domeniul RM, în ianuarie 2019, au fost controlate 216 unităţi. S-au aplicat 281 de sancţiuni contravenţionale, din care 42 de amenzi în cuantum de 544.100 de lei şi 239 de avertismente.
Din totalul de 281 de sancţiuni, pentru neconformităţi altele decât munca fără forme legale, s-au aplicat 239 de avertismente (85% din total sancțiuni) și 32 de amenzi în cuantum de 94.100 de lei. Pentru munca fără forme legale au fost aplicate zece amenzi în cuantum de 450.000 lei.
“Un contract de muncă legal şi o evaluare a riscurilor de accidentare, cu măsurile adecvate care se impun poate salva vieţi. În continuare, susţinem respectarea drepturilor celor ce muncesc şi nu acceptăm sub nici o formă desfăşurarea muncii fără forme legale”, transmite Marius Rotar, inspectorul șef al ITM Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!