O nouă categorie de muncă nedeclarată, „munca subdeclarată” sau „munca la gri” este definită de Ordonanța de urgenţă nr. 117 din 4 octombrie 2021, care completează Codul Muncii.
[eadvert]
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, se introduce ca noțiune „munca subdeclarată” și, totodată, sancționarea practicării acestui fenomen în scopul de descurajării și eradicării acesteia.
„În sensul prezentei legi, muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit ̦și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale”, explică reprezentanții ITM Bihor.
Sancțiuni
„Acordarea unor drepturi salariale nete mai mari decât cele constituite și evidențiate în statele de plată ale salariaților a fost reglementată drept contravenție”, precizează Marius Rotar, inspectorul șef al ITM Bihor.
Potrivit actului normativ, fapta de a acorda un „(…) salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale va fi sancționată cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei”.
Ordonanța mai prevede că: „primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial va fi sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 de lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei”.
„Termenul de compensare a muncii suplimentare prin zile libere plătite a fost extins de la 60 de zile la 90 de zile, pentru a evita blocarea desfășurării raporturilor de muncă ale agenților economici și asigurarea desfășurării activității acestora în bune condiții”, mai informează inspectorul șef al ITM Bihor.
Prin aceeași ordonanță a fost adoptată sancționarea depășirii cu mai mult de o lună, a termenului stabilit pentru plata salariului în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Sancțiunea prevede amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepţia situaţiei în care angajatorul se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile de la art. I pct. 5-7 din O.U.G. nr 117/04.10.2021 intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Trimite articolul
XNumai stiti ce sa faceti ca sa ne jecmaniti,dar voi ce faceti pt contribuabili?asta va este scopul sa i inchideti pe ce i mici ca sa traiasca ce i mari de unde va luati leafa nemernici orfinari ce sunteti si corupti,ce mai inventati?impozit pe aer?nemernici ordinari
Reduceti impozitarea si taxarea muncii si nimeni nu va apela la smecherii asemanatoare ! Toata lumea e constienta de faptul ca banii varsati la pensie sant bani aruncati pe geam ! In 20 de ani ati crescut varsta de pensinare conditiile de trai insa nu asa ca majoritatea celor care acum platesc fond de pensii nu se vor bucura de ea! Iar banii platiti NU SUNT MOSTENIBILI DECI SE DUC PE APA SAMBETEI !!!
Ok, manca la gri sau manca la negru este sanctionata si pe buna dreptate, insa handicapatii din guvern, guvernul in ansamblu nu incurajeaza munca in sine, o supraimpoziteaza, ii rade la taxe si impozite pe angajatori, nu este incurajata piata muncii si angajatorii. Romaniei ii lipseste o piata a muncii flexibila, atat la nivelul angajatorilor si angajatilor.
-
Scuze, munca … .