Problema Muzeului Ţării Crişurilor a fost în prim-plan vineri, la şedinţa Consiliului Judeţean. Pentru că s-a reuşit o economisire de 11,4 milioane lei la modernizarea unor drumuri judeţene, aceşti bani au fost transferaţi pentru reparaţiile capitale de la viitorul sediu al Muzeului.
Preşedintele Radu Ţîrle i-a informat pe consilieri că a prelungit firmei Selina termenul de finalizare a execuţiei la Muzeu, de la 30 martie la 30 iunie. După aceea, Ţîrle se gândeşte să aplice penalizări firmei. A fost momentul în care a ieşit la rampă vicepreşedintele Kiss, care a ţinut să-i amintească preşedintelui că şi din cauza sa sunt întârzieri. Aceasta deoarece în 2008 Ţîrle a amânat cu şase luni semnarea contractului!
Radu Ţîrle l-a chemat vineri şi pe directorul de marketing de la BCR, banca cu care CJ Bihor are semnat un mega-credit, din care se face atât Muzeul cât şi drumurile. Constantin Cojocaru a încercat să-i convingă pe aleşi să prelungească creditul cu BCR, scadent la 4 iulie, însă într-o altă formă, agreată de bancă. Nelămuriţi de iniţiativa băncii, susţinută, de altfel, şi de preşedintele Ţîrle, consilierii nu au putut ajunge la un numitor comun. Rezultatul? Proiectul Executivului, de prelungire a contractului cu banca cu încă şase luni, nu a întrunit destule voturi din partea consilierilor, lăsându-l mască pe şeful CJ.
Reparaţiile capitale ce se execută la Muzeu au adus cu sine tensiuni în jurul Consiliului Judeţean. Mai întâi, în 2008 Radu Ţîrle a amânat semnarea contractului cu Selina, în valoare de 58 milioane lei noi (TVA inclus). Suspectându-l pe predecesorul său, Alexandru Kiss, că i-a dat lui Beniamin Rus contractul în condiţii nelegale, Ţîrle a cerut verificări din partea autorităţilor naţionale în domeniu. Apoi, chiar în ultima zi din 2008, a semnat contractul. A urmat un război al declaraţiilor, în care şeful CJ îl acuza pe Rus că vrea să pună mâna pe toate lucrările din judeţ, în timp ce a-l doilea îl acuza pe Ţîrle că-i persecută firma şi că avantajează alte societăţi la licitaţiile derulate de CJ. În tot acest timp, Kiss l-a sprijinit din umbră pe Rus, astfel fapt iritându-l pe Ţîrle.
Selina nu a putut termina lucrările la termen, pe 30 martie. Surprinzător, Ţîrle a prelungit contractul fără tam-tam şi fără penalităţi. Acum însă, anunţă că după 30 iunie ar aplica penalităţi, dacă nu sunt finalizate lucrările. Ţîrle: „A fost, dacă vreţi, o concesie făcută firmei Selina. Dar nu sunt dispus să prelungesc acest termen fără penalizări, căci constatăm după facturi că lucrează în acelaşi ritm ca anul trecut. Ne aşteptam ca în primăvară să sporească numărul de muncitori şi ritmul de lucru, dar lucrează doar cu 60-70 de oameni. Să percepem penalităţi măcar atât cât să plătim chiria la Muzeu, de 6000 de euro pe lună”.
Directorul Selina, Călin Roman, îi aduce însă aminte lui Ţîrle că luni în şir nu a fost dirigenţie de şantier şi că la etajul trei nu a putut lucra din cauza problemelor cu acoperişul. Radu Ţîrle respinge acuzaţii, spunând că CJ a avut tot timpul oameni care au ţinut dirigenţia de şantier şi după ce firmei de dirigenţie a lui Jakabffy i s-a reziliat contractul. Apoi, la acuzele că nu ar fi plătit firma executantă la timp, Ţîrle îi reaminteşte Selinei că, potrivit contractului, e obligată să suporte 25% din valoarea lucrărilor. „Altfel ar putea câştiga şi o firmă de apartament”, subliniază Ţîrle.
Probleme cu banca
Ţîrle recunoaşte deschis: „Nu avem bani destui să terminăm investiţia, ne mai lipsesc circa 70 de miliarde”. Apoi, BCR ar profita de faptul că CJ Bihor nu şi-a scos încă toţi banii creditaţi din bancă. Contractul expiră pe 4 iulie. Acum banca şi-ar dori să schimbe termenii contractului. BCR-ului nu-i mai convine să primească obligaţiuni de la Consiliu ca parte a înţelegerii pentru rambursarea împrumutului. În schimb, BCR ar deschide pentru CJ Bihor o linie de finanţare, fără obligaţiuni. Directorul Cojocaru a încercat vineri să-i convingă pe aleşii judeţului că nu riscă şi că propunerea vine ca urmare a faptului că departamentul specializat al BCR ce se ocupa de obligaţiuni s-a desfiinţat. Până acum, Cojocaru l-a convins pe preşedintele Radu Ţîrle. Cei doi spun că prin schimbarea modului de finanţare CJ Bihor nu va rămâne blocat cu 22% grad de îndatorare şi, astfel, va putea să se împrumute şi în continuare. „De asemenea, câştigăm 2,5 miliarde la rambursare”, spune Ţîrle. Aceste motivaţii nu i-au convins însă pe Kiss şi Mihai Bar, care, neîncrezători în iniţiativele BCR, au susţinut menţinerea contractului.
În ciuda prezentării lui Cojocaru, consilierii judeţeni au avut vineri de votat doar prelungirea contractului cu BCR în condiţii identite ca şi până acum. PNL a votat, UDMR a votat, cu excepţia unui consilier, a votat şi PSD. S-au abţinut însă PDL şi, ciudat, Alexandru Kiss. Din cauza numeroaselor absenţe, nu s-a reuşit obţinerea unei majorităţi de două treimi. Astfel, CJ nu a votat pentru prelungirea contractului cu BCR. Aceasta deşi preşedintele Radu Ţîrle a cerut repetarea votului!
După şedinţă, tot Executivul CJ s-a întâlnit la Ţîrle în birou, laolaltă cu reprezentantul BCR. Ulterior, şeful CJ ne-a declarat că punctul va fi repus pe ordinea de zi în şedinţa ordinară de la finele lunii. BCR-ului i s-a transmis că, o dată prelungit contractul în formula actuală, CJ va studia şi posibilitatea trecerii la un alt sistem de finanţare.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!