Cu toţii s-au întâlnit în sala festivă a Liceului şi s-au bucurat de acest debut. Au cântat Imnul claselor Step by Step, au prezentat fiecare grupă şi clasă de elevi activităţile creative cuprinse în paginile revistei, care surprind cele mai bune creaţii ale lor literare, rebusuri, ghicitori, glume şi bucuriile pe care le-au trăit de-a lungul acestui an şcolar prin activităţile extraşcolare.
S-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a inspectorului şcolar pentru învăţământul primar, prof. Felicia Ianţa, a directorilor Andrei Cristea şi Rodica Mureşan, a părintelui spiritual Anton Cioba şi a unor părinţi. „Această realizare obligă pe mai departe cadrele didactice implicate să transforme acest demers într-un bun obicei, prin realizarea semestrială a revistei şi, implicit într-o bucurie a întâlnirii şi împărtăşirii unor noi împliniri”, au subliniat coordonatoarele acestui proiect, Lorenia Nedeianu şi Lia Şipoş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!