Timp de trei zile, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Potrivit poliților bihoreni, au fost aplicate 173 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 77.945 lei. „Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate 16 infracțiuni și 14 tamponări”, informează ofițerul de presă IPJ Bihor, Ioana Lascău.
Mulți vitezomani
Majoritatea amenzilor au fost acordate pentru depășirea limitelor legale de viteză. „109 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 30 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, șase conducători auto au fost sancționați pentru conducere sub influența alcoolului, cinci pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, au fost sancționate șapte depășiri neregulamentare, iar 16 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, mai precizează Ioana Lascău.
Motociclist cu 124 km/h
Recordul de viteză din acest weekend este deținut de un motociclist din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost înregistrat cu aparatul radar de polițiștii bihoreni în timp ce circula cu 124 km/h pe DN 1, într-o zonă de limitare a vitezei la 50 km/h.
„Conducătorul motocicletei care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile”, transmit polițiștii bihoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!