Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Oradea, procurorul Tiberiu Sighiartău, a transmis, luni, un comunicat privind finalizarea anchetei în cazul avocatului orădean Cosmin Gheorghe Ştefan Moraru şi a soţiei sale, Krisztina Erika Pazurik, acuzaţi că, la începutul lunii decembrie 2012, ar fi ucis-o pe mama tinerei, Paraschiva Vilhan, un pedagog de la Liceul „Ady Endre”.
Avocatul Moraru va fi judecat la Curtea de Apel Oradea sub acuzaţia de omor în timp ce soţia, sa, Krisztina, va apărea în faţa instanţei pentru complicitate la omor calificat, pe considerentul că între ea şi victimă există raport de rudenie apropiată.
„Presupunere rezonabilă”
„Din ansamblul probelor administrate de procuror în cursul urmăririi penale, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Cosmin Moraru, în dimineaţa zilei de 3 decembrie 2012, în locuinţa inculpatului şi a soţiei sale din Oradea, a suprimat, prin violenţă, viaţa victimei Paraschiva Vilhan, soacra sa, fiind ajutat, cu acte de complicitate, de soţia sa, coinculpata Krisztina Pazurik”, se arată în comunicatul PCA Oradea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatul Moraru ar fi transportat şi abandonat cadavrul victimei în apropierea satului Nădar, comuna Spinuş, unde a fost găsit de Crăciun în timp ce era sfâşiat de câini.
A doua zi, inculpaţii au părăsit România, cu intenţia de a se sustrage de la urmărirea penală, ajungând în Elveţia, de unde au fost extrădaţi în România, la cererea autorităţilor judiciare române.
Pentru rezolvarea cauzei, procurorii Secţiei de urmărire penală din cadrul PCA Oradea au delegat lucrători de poliţie judiciară din cadrul IJP Bihor, fiind efectuate cercetări complexe în vederea aflării adevărului.
Ca apărător în instanţă a lui Cosmin Moraru, avocatul Răzvan Doseanu ne-a declarat luni că Moraru şi-a recunoscut vina urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei de 33% în baza procedurii simplificate a actului de justiţie. „Pedeapsa pentru omor este de la 10 la 20 de ani. Întrucât Cosmin Moraru a recunoscut fapta, pedeapsa va fi între minimul de 6 ani şi 8 luni şi maximul de 13 ani şi 4 luni”, ne-a spus avocatul Doseanu.
Complicitate agravată
În schimb, Krisztina Pazurik, care susţine că nu a fost de faţă la săvârşirea crimei, ci în dormitorul locuinţei, riscă o pedeapsă mai mare decât soţul ei întrucât deşi e acuzată de complicitate situaţia ei e agravată de faptul că e fiica victimei. Totuşi, procurorii amintesc că în această fază a procedurii penale se impune prezumţia de nevinovăţie.
Avocatul Moraru si-a marturisit crima
Citiți principiile noastre de moderare aici!