Sâmbătă, după terminarea Sfintei Liturghii a avut loc dezvelirea şi sfinţirea Monumentului Eroilor din localitate, acesta fiind amplasat chiar lângă curtea bisericii. Cei care şi-au pierdut viaţa pe câmpul de luptă în primul sau în cel de-al doilea Război Mondial au un monument pe cinste în Aleşd. Dezvelirea monumentului a fost făcută de către Szabo Odon , preşedintele executiv UDMR şi Letai Zoltan, viceprimarul oraşului Alesd. La eveniment au fost prezenţi şi deputatul UDMR Lakatos Petru, Zeno Tipţer primarul Aleşdului, precum un sobor de preoti din localitate şi din zonă.
I.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!