Filmul va avea premiera de gală duminică, în cinematograful din Oradea Shopping City, iar spectatorii vor putea schimba impresii cu echipa care a realizat comedia „Domestic”.
Jb- Aș dori să ne vorbiţi despre legătura cu Oradea, perioada petrecută aici şi cum aţi intrat în industria filmului?
M.L.-G.- M-am născut în Oradea, am copilărit în Oradea și am plecat de acasă la 19 ani spre București.
Pentru mine Oradea înseamnă acasă, chiar dacă, de 15 ani, casa mea este în București. Părinții mei sunt în Oradea și, ca să fie mai aproape de mine, doresc să se mute lângă București. Iar eu încerc să-i conving să rămână în Oradea, altfel ne vom topi de dorul orașului, și eu și ai mei.
În fiecare zi, în drum spre grădiniță, și mai apoi spre școală, până la 14 ani, treceam prin faţa cinematografului Patria. În fiecare săptămână, puneam deoparte 6 lei – cât costă un bilet la film – și în fiecare săptămână mergeam la filmul care rula la Patria. Nu pierdeam nicio săptămână de film, doar în vacanțele de vară. Cred că prezența cinematografului vizavi de casa mea m-a marcat cumva, ca și lumea plină de imaginație de pe ecranul cinematografului. În adolescență a fost momentul în care mi-am dat seama că doresc să fac film și mă bucur că am urmat acest gând. Îmi place mult ce fac și cred că asta contează enorm.
Jb- Cum aţi reușit să fie selecționată în programul Producers on the Move la Cannes, cum aţi primit vestea, cum aţi trăit acea experiență?
M.L.-G.- Atunci când ești selectat într-un program ca Producers on the Move nu poți decât să te bucuri, deoarece este o sursă importantă de inspirație pentru proiectele pe care le dezvolți. Întâlnești oameni cu care împarți aceleaşi idei și energie pentru viitoare filme, ești la curent cu ceea ce se întâmplă în Europa. Îți dă încredere în ceea ce faci și este o altă formă de a-ți confirma că eforturile și energia ta sunt îndreptate spre o formă de artă care merită toată atenția cuvenită.
Jb- Ce înseamnă să fii producător, să ai o casă de producție în România?
M.L.-G.- Presupune să te bucuri de filme, de colaborări cu regizori foarte interesanți, idei bune, ședințe de creație care te inspiră. Să te chinui să faci rost de finanțare și să treci prin momente grele cât ai impresia fie că nu poți să mai faci filmul respectiv, fie că îl vom face cu banii de acasă.
Să te lupți cu morile de vânt și cu un sistem de finanțare foarte greoi și cu o lege a cinematografiei deloc gândită pentru a susține cu adevărat filmul românesc. Să agonizezi că trăiești în România, unde politicienii nu dau doi lei pe filmele românești cu succes internațional și pe brand-ul de țară, care este filmul românesc.
Să te bucuri la cea mai mică victorie, fie că filmul are încă o mică finanțare, un premiu, o cronică bună. Să plătești dări la stat, să încerci să-ți menții mica ta casă de producție și să nu știi dacă anul viitor mai poți să ai trei colaboratori, sediu, cheltuieli de tot felul sau te întorci și lucrezi pentru compania ta de acasă.
Jb- Cum a fost colaborarea cu regizorul Adrian Sitaru?
M.L.-G.- Colaborarea cu Adrian Sitaru este o bucurie, de fiecare dată, la fiecare film. Deja am lucrat la mai multe filme împreună și este o plăcere, de fiecare dată, pentru că ne știm de mult, împărțim aceleași gusturi, idei, preocupări.
Jb- În culisele unei astfel de producţii se petrec scene, întâmplări interesante
M.L.-G.- Filmările au durat 24 de zile, iar pregătirile 24 de luni. Munca pentru un lung metraj începe cu mult timp înainte, noi dezvoltăm proiectul „Domestic” din 2010 și, uite, îl lansăm în 2013, iar ăsta-i un caz ok. Sunt lungmetraje care se întind pe mulți ani până le vezi în cinema. Și asta se întâmplă – în cele mai multe cazuri – din cauza finanțărilor care se obțin foarte greu.
Nu am avut parte de incidente remarcabile, nici în timpul filmărilor, nici înainte, nici după. Echipa de filmare a fost grozavă, regizorul Adrian Sitaru – o bucurie să lucrezi cu el, actorii încântați să încerce secvenţe lungi de 10 minute, necuvântătoarele, la fel, deschise la experiențe noi, curioase și pofticioase. „Domestic” a fost filmat în proporție de 95% în decorurile construite special pentru film. Scenograful Cristian Niculescu a gândit decorurile după lungi discuții cu regizorul, directorul de imagine Adrian Silisteanu și subsemnata. Ne-am dorit un decor ușor stilizat, plin de culoare și diferit față de filmele anterioare ale lui Adrian Sitaru. Scenografia este o zonă care îmi place în continuare foarte mult, o zonă generoasă din punct de vedere creativ. Am făcut scenografia pentru scurt metrajele „Lord” și „Colivia” și pentru lungmetrajul lui Adrian Sitaru, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”. O muncă extrem de interesantă, însă cu o risipă mare de energie.
Jb- De ce ar trebui să vedem „Domestic”, de ce e unul dintre cele mai așteptate filme ale primăverii?
M.L.-G.- Este o comedie dulce-amăruie despre relația complicată dintre oameni și animale. Este un film plăcut, cu copii și animale, este un film despre noi, despre iubire, responsabilitate, curaj și generozitate. Este un film în care foarte mulți dintre spectatori se vor regăsi.
Jb- Care dintre personajele animale a creat dificultăți la filmări? Care a fost greu de procurat, hrănit, adăpostit? Care n-a stat la cameră, necesitând multe duble pentru aceeași scenă?
M.L.-G.- Să le luăm pe rând: pisica Țiți era impecabilă la cadru, nu conta dacă erau 10 sau 20 de duble, era concentrată pe ce are de făcut și o făcea bine. Dar după filmare, în culise, numai mâinile foarte zgâriate ale lui Alex, asistentul de producție, pot să spună mai multe.
Câinele Patrocle a fost foarte bun, cooperant și deștept, a cântat în mijlocul cadrului, când nu ne așteptam, a încercat să miroase pisica exact când trebuia, a vrut să atace canarul exact la replică bună etc. Găina Cocoo a avut două zile de repetiție cu Clara Vodă, după care s-a prins ea cum stă treaba cu filmatul și, când era mai obosită, numai să ne facă în ciudă, se uita în cameră.
Porumbelul Bobby prefera să stea numai cu Dan Hurduc, băiatul de nouă ani care joacă rolul lui Alin.
Iepurele Cezar – aici a fost un casting greu. Orice iepure adus regizorului era refuzat de acesta. Nu se potrivea nuanța blănii cu brief-ul dat de regizor. Până l-am sunat pe Ștefan, vecinul meu de şapte ani de la Brănești, rugându-l să ne împrumute cei doi iepuri pe care îi creștea cu mult devotament. Au fost iepurii aleși de regizor. Dar apoi a trebuit să se aleagă între doi iepuri, unul încăpățânat, altul fricos. În final, l-am ales pe cel care mușca mai puțin degetele actorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!