Reprezentanţi ai familiei regale a României se vor afla la Oradea vineri şi sâmbătă, cu ocazia mai multor evenimente în strânsă conexiune cu monarhia. Principele Radu și principele Nicolae ai României, arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria şi fiica Principesei Ileana şi-au anunţat participarea la festivităţile dezvelirii unei statui a Reginei Maria din Piaţa Ferdinand, de Ziua Oradiei. Alteţele regale vor mai participa la un concert simfonic, la un dineu oferit de Primărie şi la lansarea volumului „Maşinile Regelui” scris de Principele Radu.
Coroana Reginei Maria, cea cu care a fost încoronată la Alba Iulia, se va afla la Oradea pentru două zile şi va fi expusă în foaierul Teatrului, într-o vitrină de sticlă. Vizitele la însemnul monahal se vor putea face doar în grupuri organizate, de 15 sau 20 de persoane, ne-a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. Conform acestuia, măsurile de securitate luate pentru protejarea coroanei sunt stricte, inestimabilul obiect din aur încrustat cu pietre preţioase şi semipreţioase fiind mereu sub pază strictă.
Dezvelirea statuii
Programul trimişilor casei regale a fost intergrat în cel pus la punct de edili de Ziua Oradiei. Vinerea oficialilor începe la ora 11.00 cu şedinţa festivă a Consiliului local în Sala Traian Moşoiu a Primăriei unde sunt aşteptaţi să conferenţieze profesor universitar academician Ioan Aurel Pop şi Principele Radu al României. „La ora 13 va avea manifestarea legată de dezvelirea statuii Reginei Maria iar alocuţiunile privind însemnătatea momentului vor fi rostite de primarul Ilie Bolojan şi de directorul Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti, Ernest Oberklander Târnoveanu. La statuia Reginei Maria vor fi depuse buchete de flori”, anunţă Daniel Vulcu, consilier local şi director al Teatrului Regina Maria.
Alaiul se va muta apoi la casa memorială Aurel Lazăr unde va avea loc o festivitate de depunere de coroane, jerbe de flori la placa comemorativă şi în cele din urmă la statuia lui Aurel Lazăr unde va cuvânta lectorul universitar Radu Românaşu de la Universitaea Oradea.
După-amiază, la ora 19.00, la Teatru va avea loc un concert simfonic festiv al filarmonicii orădene, dirijor Romeo Râmbu, la care participă membri ai casei regale.
Program încărcat
„La cele trei evenimente, Familia Regală va fi reprezentată de Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae ai României. De asemenea, va fi prezentă la Oradea Alteța Sa Imperială şi Regală Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria şi fiica Principesei Ileana”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.
Programul orădean al Familiei Regale mai include lansarea volumului „Maşinile Regelui” scris de Principele Radu al României la librăria Diverta şi un dineu oficial oferit de Primăria Municipiului cu ocazia zilei urbei” la singurul cinci stele din Oradea.
Regina sărbătorită acum, de ziua oraşului s-a aflat la Oradea în mai multe rânduri – pe 23 mai 1919 dar şi pe 13 octombrie 1921, pentru dezvelirea unei statui care o reprezenta. „Statuia este frumoasă si simplă, desi putin cam masivă”, este impresia notată de Regina Maria în jurnalul său după ceremonia dezvelirii.
Coroana de la Alba Iulia
O atracţie specială a acestor zile va fi coroana cu care a fost încoronată Regina Maria la Alba Iulia, expusă la Oradea în foaierul Teatrului în zilele de 12 şi 13 octombrie. Măsurile de securitate necesare sunt speciale şi includ şi clauze de confidenţialitate, ne-a spus Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.
„Coroana va ajunge joi seara şi va fi depozitată într-un seif de bancă în prezenţa directorului Muzeului de Istorie din Bucureşti, Ernest Oberklander a jandarmilor şi celor care o păzesc. Transportul se face cu maşini blindate. În fiecare zi, coroana va fi scosă din seif şi expusă între orele 10.00 şi 17.00, sub paza poliţiei locale şi a altora. Duminică va pleca spre Alba Iulia, pentru o altă expoziţie legată de regalitate”, explică directorul Chiriac. Accesul se va face doar în grupuri organizate, de maxim 15 sau 20 de persoane.
Coroana are 1,9 kg, este din aur încrustat cu diamante şi pietre preţioase. În acelaşi timp, în foaie vor fi expuse mai multe forografii de epocă ale însemnului monarhic şi al familiei regale. Directorul muzeului a refuzat să precizeze valoarea coroanei sau a sumei plătite pentru poliţa de asigurare.
Alte surse ne-au oferit informaţia că Primăria a plătit 4.000 de euro pentru poliţa de asigurare la care se adaugă şi sponsorizarea de 1.000 de euro cu care contribuie firma de asigurări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!