Mişcarea Populară continuă să-şi prezinte candidaţii la primăriile din judeţ. Trei femei candidează la primăriile din Salonta, Tinca şi Husasău de Tinca. Şeful filialei judeţene, Daniel Meze consideră că pe toate trei le defineşte curajul.
Deşi este de etnie maghiară, Timea Molnar (26 de ani) afirmă că a ales Mişcarea Populară deoarece „aici se face politică altfel”. Molnar afirmă că la şcolile cu predare în maghiară limba română nu este învăţată aşa cum ar trebui, trecerea la index a limbii române. „La scoala de limba maghiară, limba română nu se învaţă aşa cum se învăţa odinioară limba maghiară. E absurd, deoarece trăim în România. Oamenii sunt nemulţumiţi. Şi maghiarii din Salonta ar vrea sa le fie predată limba română aşa cum tebuie, deoarece copilul acela trebuie sa cunoască limba română. Şi eu sunt de etnie maghiară şi ştiu ce înseamnă asta”, afirmă Molnar, care militează pentru o nouă fuziune între şcoli. „Era mult mai uşor înainte, ca elevii maghiari să aibă contact cu cei de etnie română. Mulţi sunt de acelaşi principiu, dar de frica serviciului nu au curaj să spună. La unele locuri de muncă se face politică şi îşi pun in pericol slujba”, susţine Molnar – casieriţă la un ABC din Salonta, care, altfel critică faptul că Salonta este deficitară la capitolul apă-canalizare. Meze a completat-o, afirmând că politica UDMR de a segrega şcolile şi grădiniţele pe criterii etnice are scopul de a izola electoratul maghiar şi a-l ţine captiv pentru a vota UDMR, în continuare.
Protest la Tinca
Dora Cristea (32 de ani) este candidata MP pentru Tinca. Aceasta îşi bazează campania pe faptul că, de când este în Aparegio, la Tinca preţul pentru serviciile apă-canalizare a crescut de la 2 la circa 6 lei metrul cub. Aceasta în condiţiile în care la Husasău de Tinca preţul este de 2,5 lei mc. Cristea este supărată că aleşii locali din comună au bătut palma cu Compania de Apă Oradea, fără ca în prealabil să organizeze o dezbatere publică reală în comună. „Rolul apei potabile este indispensabil în viața cotidiană de aceea prețul trebuie să fie unul corect raportat la salariul minim pe economie”, afirmă Cristea, care anunţă pentru marţi, 23 februarie, un protest în comună în legătură cu preţul apei.
Sanda Olar (38 de ani) este candidatul MP pentru Husasău de Tinca. „În comună sunt foarte mulţi asistaţi social. Avem un singur medic de familie în comună şi 20% din populaţie fac naveta la Oradea. Elevii sunt lipsiţi de activităţi extraşcolare şi, de aceea, de multe ori se merge la Tinca”, îşi motivează Olar candidatura.
Potrivit lui Daniel Meze, în 23 aprilie, Traian Băsescu va fi prezent la Oradea pentru a lansa candidaţii locali ai Mişcării Populare Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!