Puiul de leu născut la Zoo Oradea acum trei luni a început, din acest weekend, să îşi cunoască părinţii adoptivi. Şase dintre cei 15 orădeni care au adoptat-o pe Moja au fost deja să o viziteze în zona care-i este special rezervată, unii şi-au şi imortalizat vizita.
În fond, pare ireală şansa de a te afla în apropierea unei superbe leoaice aici, în mijlocul continentului european. Directorul ZOOO, Szuhai Bimbo Tibor, ne-a spus că, conform programului, cei care au adoptat leoaica o pot vedea înainte ca aceasta să fie scosă în ţarc şi prezentată vizitatorilor, şi îşi pot face poze cu ea.
Publicul o va putea vedea, cel mai probabil din martie, cu condiţia ca vremea să se încălzească destul de mult, încât să nu îi pună în pericol sănătatea.
Toamna
Respinsă de mamă la naştere, Moja nu poate sta împreună cu perechea de lei care-i sunt părinţi. Pentru asta, conducerea Zoo Oradea a decis să o mai ţină până în toamnă şi, când va fi suficient de mare pentru a fi introdusă semenilor săi, să fie schimbată pentru o altă leoaică. Încă este alimentată cu lapte praf cu formulă specială pentru animale, pe lângă mesele cu carne roşie.
Până să iasă în public, angajaţii Zoo sunt companionii de joacă ai micii bestii. Urmele interacţiunii cu Moja sunt vizibile – mâinile zgâriate sau hainele pline de blană, dar nimeni nu pare să-i poată refuza joaca. Marius Aristan, îngrijitor la Zoo, a avut norocul ca, în urmă cu vreo zece ani, să îl ţină în braţe şi pe leul Ţuţu, tatăl Mojei, pe când acesta avea trei luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!