Primăria a modificat Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent Planului Urbanistic General (PUG), ca urmare a mai multor reclamații sau procese intentate de proprietarii de terenuri cărora li s-au refuzat autorizațiile de construire pe baza domentelor urbanistice.
[eadvert]
„În perioada de monitorizare a Planului Urbanistic General au fost înregistrate mai multe sesizări și reclamații privind inadvertențe și reglementări excesive prevăzute în Regulamentul Local de Urbanism aferent PUG, soldate cu un număr de 31 de procese civile împotriva HCL nr. 501/2016”, transmite Primăria.
„Au fost situații nefirești, în care, pentru aceste terenuri trecute în PUG la categoria ALV (vii, livezi) aflate pe o stradă cu case, cu toate utilitățile necesare realizate (apă, canalizare, inclusiv asfalt), municipalitatea nu a putut să emită autorizație de construcție la cererea deținătorilor. Acest lucru a creat necesitatea de a se face modificări regulamentului, pentru a permite proprietarilor unor astfel de terenuri să construiască”, a precizat primarul Florin Birta.
În opinia sa, modificarea regulamentului se face pentru a sprijini cetățenii și specialiștii. Categoria de teren ALV se referă la zona terenurilor agricole situate în intravilan -livezi şi vii.
Modificare reavizată
Potrivit Instituției Arhitectului Șef, Avizul Ministerului Dezvoltării nr. 7/2016 referitor la documentația „Plan Urbanistic general al municipiului Oradea, județul Bihor” își păstrează valabilitatea deoarece, prin revizuirea Regulamentului Local de Urbanism, s-au corectat îndreptările de eroare materială identificate în RLU aferent PUG Oradea aprobat.
Aceste modificări ale Regulamentului Local de Urbanism au fost considerate pertinente de către toți ceilalți 26 de avizatori ai PUG și RLU, avizând favorabil fiecare dintre ei atât îndreptarea erorilor cât și preluarea modificărilor legislative.
„În acest fel s-au îndreptat erorile cu privire la: corelarea și adaptarea regulamentelor în funcție de tipologia funcțională și geomorfologică de țesut urban; procedurile necesare pentru reîncadrarea terenurilor construibile situate în mod eronat în UTR ALV; includerea în partea introductivă și în cadrul RLU a reglementărilor solicitate prin avizele PUG de către MAPN și SRI; corelarea reglementărilor cu modificările aduse de OMS 119/2014 și modificările ulterioare; adaptarea RLU la modificarea legislației naționale solicitate de avizatori în procesul de reavizare”, mai precizează comunicatul Primăriei.
Au fost situații nefirești, în care, pentru aceste terenuri trecute în PUG la categoria ALV (vii, livezi) aflate pe o stradă cu case, cu toate utilitățile necesare realizate (apă, canalizare, inclusiv asfalt), municipalitatea nu a putut să emită autorizație de construcție la cererea deținătorilor.
Trimite articolul
XComunicat de kkt :)) Primaria stia de ani buni despre aceasta problema, acuma a inceput sa se gandeasca la ea deoarece is mult mai mari pierderile prin procesele pierdute pana acuma, decat cati bani le aducea impozitul pe terenurile respective.
Primaria nu a putut emite autorizatie de constructie pe motiv ca ii in categoria ALV, dar a putut sa impoziteze terenul ca si teren intravilant? fara sa stie de aceasta situatie de ani buni?
-
Exact. Cand pierd mai mult de castiga o dau pe de-antoarselea