Astfel, începând din campania 2017 de acordare a subvențiilor, se modifică modul în care fermierii fac dovada suprafeţelor agricole deţinute. Conform vechii legi, valabile din 2015, fermierii care depuneau cererile unice pentru subvenţii trebuiau „să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere”.
Acest pasaj din lege a fost modificat, iar în noua sa formă se prevede că fermierii trebuie „să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, dacă este cazul, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!