Primăria Sânmartin a anunțat că începând de vineri, 17 iunie, accesul în stațiunea Băile Felix, de pe DN 76, dinspre Oradea, se va putea face pe lângă postul de Poliție, spre hotelurile Nufărul, Termal, Lotus Therm, Padiș, Internațional. Drumul va avea sens unic. Totodată, circulația rutieră pe celelalte căi de acces rămâne neschimbată, potrivit lui Ciprian Anta, aministrator public în cadrul Primăriei Sânmartin.
[eadvert]
Decizia de a schimba intrarea principală în stațiune a venit ca urmare a lucrărilor de reabilitare realizate în Băile Felix, modificarea fiind prevăzută în proiect. Totodată, în stațiune se mai poate intra pe lângă Hotelul Muncel, respectiv pe lângă Peco Iulia, dinspre Deva.
Potrivit lui Ciprian Anta, lucrările de reabilitare a localității sunt finalizate în proporție de 90%. „Mai avem de amenajat piațeta din centrul stațiunii, pentru care am semnat contractul săptămâna trecută”, ne-a declarat administratorul public. Piațeta va fi folosită pentru organizarea de evenimente în aer liber. Totodată, chioșcurile din centrul stațiunii se vor muta în parcarea din Băile Felix și vor fi amenajate de comercianți, după un model aprobat de Primăria Sânmartin. Lucrările de reabilitare din Băile Felix costă aproximativ 5 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro provin din fonduri europene.
Trimite articolul
XO prostie. Nici nu ar trebui sa intre o masina in statiune din nici o directie
-
Prost esti tu.
-
De ce, că aparține de o comună cu primar pesedist și nu-ți convine ție?
Mare pacat ca in acel loc, pe directia Beius-Oradea, nu au facut o banda de circulatie separata care sa nu duca in sensul giratoriu si astfel sa nu fie nevoiti cei care vin spre Oradea sa tot de-a prioritate celor care ies din statiune. Acum acolo se creaza deja aglomeratie, ma gandesc ce va fi la vara cand va fi statiunea plina de turisti. Incepe si primarul din Sanmartin sa faca investitii ieftine ca si Bolojan.
-
Ideea ta nu e sustenabila deloc..
Dupa giratoriu spre Oradea e o singura banda pe sens…
Deci oricum banda de care spui tu s ar fi “lovit” de cei care vin din sens(ies din statiune)…
Doar daca esti in slip poti sa intri