„210 ani de conveiţuire. Nădlac – model al culturalităţii”, a fost tema conferinţei care l-a adus în România, respectiv la Salonta, pe vicepremierul Solvaciei, ministrul de Externe Miroslav Lajcak. Prima oprire a înaltului oficial din Slovacia a fost la Consulatul onorific al Slovaciei la Salonta, unde la începutul acestei săptămâni, demnitarul a fost oaspetele consului onorific Miroslav Iabloncsik.
„Am fost onorat să-l am invitat pe domnul Miroslav Lajcak. Domnia Sa a făcut o vizită de lucru la Consulatul onorific din Salonta, prilej cu care am avut ocazia să discutăm problemele minorităţii slovace din România. Întâlnirea s-a desfăşurat în contextul în care marţi, 15 octombrie, s-au împlinit 210 de când s-au stabilit slovacii în România. Concluzia întâlnirii a fost foarte clară şi tranşantă: minoritatea slovacă nu a trăit niciodată în tensiune aici şi nici nu a generat tensiuni. Slovacii sunt mândri de patria-mamă şi sunt mândri de ţara în care trăiesc. În acest fel, concluzia care s-a desprins şi în urma conferinţei interguvenamentale româno-slovacă pe tema minorităţilor de la Nădla a fost aceea ca localitatea arădeană să fie inclusă în reţeaua oraşelor europene interculturale, ca model de convieţuire interentică. Am ales Nădlac-ul fiindcă acolo avem o populaţie compactă de 4000 de slovaci. Dar, la fel de bine puteam alege localităţi din Bihor, judeţ în care avem 10.000 de slovaci ”, a spus consulul onorific Miroslav Iabloncsik.
“Tradiţii culturale şi moştenirea minorităţii”, “Limba maternă -aspect cheie în protecţia minorităţilor” au fost temele discutate la conferinţa interguvernamentală. Cu acest prilej, vicepremierul Slovaciei s-a întâlnit cu secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni şi cu ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean.
„Istoria ne-a aratat ca, de fiecare data, diversitatea poate deveni o problema. Istoria Nădlacului are multe lecţii de învăţat. Felicit oraşul pentru succesul pentru care l-a înregistrat în domeniul diversităţii interetnice. Vom studia cu interes, la Strasbourg, soluţiile implementate de administraţia locală.Am avea nevoie de sute de oraşe cum este acesta în Europa. Este intenţia mea să includ Nădlacul în reţeaua noastra de oraşe interculturale”, a spus Gabriella Battaini-Dragoni. Vicepremierul slovac Miroslav Lajcak, ministrul al Afacerilor Externe, a declarat, la rândul său, că propune Strabourg-ului adoptarea formulei „modelul nădlăcan de soluţionare a problematicii minoritătilor”. Domnia sa consideră că nu ar trebui să se caute modele de convieţuire doar în îndepărtata Scandinavie, ci şi în România. „De-a lungul istoriei, slovacii şi-au părăsit locurile lor natale, dar în puţine ţări în care s-au stabilit au găsit conditii atât de bune de convieţuire ca la Nădlac. Aici au reuşit să-şi păstreze identitatea, să-şi dezvolte cultura”, a concluzionat Miroslav Lajcak.
Citiți principiile noastre de moderare aici!