Alegerile locale vor avea loc cel mai probabil în prima duminică a lunii iunie, după ce Curtea Constituţională a decis că Legea privind comasarea alegerilor este neconstituţională. Cum alegerile nu sunt departe, principalul partid de Opoziţie la nivel local – PDL – îşi caută un candidat care să aibă o şansă în faţa primarului în funcţie. Liderul PDL Oradea, Dorin Corcheş, spune că sunt trei nume pe lista PDL pentru găsirea unui candidat portocaliu la Primărie. Nu le-a nominalizat, însă. Acelaşi consilier local afirmă că pe el nu-l interesează candidatura la Primărie. Cert e că în această lună, pedeliştii locali vor trebui să-şi trimită candidaţii către Centru, pentru a fi validaţi de şefii mari.
“Vezi cazul UDMR”
Chiar dacă Corcheş nu nominalizează, sunt vehiculate trei nume: Lucian Silaghi – fost prefect şi ex-director al Teatrului de Stat, actual şef la Direcţia Judeţeană de Cultură; Călin Mocan – directorul Gardei de Mediu Bihor şi Mihai Groza – ex-viceprimar şi primar interimar, azi şef la Hidroelectrica.
Dintre cei trei, singurul care declară deschis că vrea să candideze e Mocan. „Acum jumătate de an mi-am exprimat şi eu deschiderea şi disponibilitatea de a fi inclus între potenţiali. Dacă liderii acestei organizaţii judeţene vor să aibă rezultate meritorii raportat la ceea ce a fost PD şi ce poate să redevină, atunci aceşti lideri trebuie să analizeze foarte atent şi trebuie să promoveze acel candidat cu care vor obţine rezultate optime. Pentru că nu este întotdeauna cel mai important să ai primarul, cât să ai acel număr necesar în Consiliul Local care să-ţi confere puterea sau confortul de a fi băgat în seamă la luarea deciziei. Vezi cazul UDMR”, afirmă Mocan, încrezător că el este omul potrivt pentru PDL.
Ceilalţi doi sunt mai precauţi. „Mă onorează şi aştept să fiu chemat la nişte discuţii mai concrete”, s-a rezumat să ne spună Silaghi, aflând că numele său apare ca o variantă pentru PDL. Mihai Groza nu a vrut ieri să dezvolte subiectul. „Chiar nu ştiu şi nici nu mă interesează. Asta este, deocamdată. Bănuiesc că este o strategie, dar deocamdată în ce mă priveşte, nu pot să vă confirm”, ne-a transmis Groza.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!