Moaştele Sfintei Rita vor ajunge, în aceste zile, în urbea de pe Crişul Repede. Credincioşii greco-catolici, romano-catolici şi toţi cei interesaţi se vor putea ruga, începând de miercuri, 24 august, la moaştele Sfintei Rita, mijlocitoarea cauzelor imposibile. Relicvariul cu un oscior din încheitura mâinii stângi a sfintei va fi depus, în perioada 24 – 25 august, la Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicolae din Oradea.
Moaştele Sfintei Rita vor fi primite miercuri, 24 august, de la ora 17:00. În aceiaşi zi, de la ora 18:00 până la ora 19:00, credincioşii vor putea participa la liturghie. În catedrală, între orele 19:00 şi 20:00 se vor face devoţiuni în cinstea Sfintei Rita, iar între orele 20:00 şi 23:00, credincioşii vor putea urmări un film despre viaţa Sfintei Rita, titrat în limba română. Programul va continua toată noaptea de miercuri spre joi cu rugăciuni, conduse de preoţi şi de responsabili ai diferitelor organizaţii ale Bisericii Greco-Catolice (Reuniunea Mariană – Florica Omilescu, Viaţa Ascendentă – Victoria Negrea, AGRU – Daniela Păcală, Asociaţia Familiilor – pr. Mihai Tegzeş). Programul zilei de joi, 25 august, va începe cu o Sfântă Liturghie şi va continua cu devoţiuni în cinstea Sfintei Rita şi cu momente de reculegere înaintea Sfintelor Moaşte.
Eveniment
Moaştele vor rămâne în biserică până în 25 august, la ora 12, după care vor fi duse la Timişoara.
,,De doi ani facem cereri pentru aducerea lor la Oradea. Ne bucurăm că am reuşit, mai ales că foarte rar ies din mănăstirea augustiniană de la Cascia. Doar cu aprobarea Vaticanului pot fi scoase. Este un lucru deosebit că am reuşit să aducem moaştele Sfintei Rita la Oradea. Este un eveniment pentru lumea catolică.’’, spune preotul Ovidiu Duma, parohul Catedralei Sfântul Nicolae.
Sfânta Rita este foarte iubită în Transilvania, de catolici şi ortodocşi deopotrivă. Aproape în toate casele există cununa de rugăciuni închinată Ritei, care se citeşte joia, pentru împlinirea cauzelor dificile, disperate.
Moaştele au ajuns inițial la Râmnicu Vâlcea, apoi la Cluj-Napoca, în câteva localităţi din Sălaj, la Carei, iar de la Oradea vor fi duse spre Timişoara şi de aici în pelerinaj prin toată ţara.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!