Anunțul este făcut de către cadrul universitar Orlando Balaș, cunoscut ecologist, reprezentant al Academiei Civice. ”Va fi un miting pașnic și apolitic de solidaritate cu locuitorii din comuna Pungești din Vaslui, care blochează de trei zile instalarea unor sonde pentru extragerea gazelor de șist. De asemenea, participanții cer oprirea operațiunilor de explorare și exploatare a gazelor de șist în Bihor și în toată România, cunoscute fiind riscurile de infestare a apei cu substanțele chimice periculoase folosite pentru fracturarea hidraulică.
Bihorul este unul dintre cele mai amenințate județe, utilajele așteptînd deja să fie instalate în comuna Sîrbi, alte exploatări fiind preconizate în Tulca, Tria, Voivozi și Băile Felix”, susține Balaș printr-un comunicat de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!