Publicaţia Huffington Post a scris un articol despre afacerea EADS (securizarea frontierelor din România). Ziariştii germani scriu despre implicarea în semnarea acestui contract a unor oficiali precum ex-cancelarul german Gerhard Schroder sau fostul ministru de Interne, clujeanul Ioan Rus, dar şi a unor oameni de afaceri de calibrul lui Ion Ţiriac şi Klaus Mangold, fost preşedinte al grupului Daimler – Chrysler. Huffington Post mai subliniază că Ioan Rus a fost director Daimler Chrysler pentru Transilvania (până în 2000), apoi ministru MAI şi responsabil pentru încheierea afacerii MAI-EADS.
Pentru cititorii noştri, numele lui Klaus Mangold nu este necunoscut, căci a participat repetat la aşa-numita vânătoare de mistreţi de la Balc. Iar în puţinele sale declaraţii despre vânătoarea gen „în ţarc” la mistreţi, Ion Ţiriac a recunoscut că e un bun prilej de discutare a afacerilor de calibru.
Cât despre contractul EADS, acesta a intrat în atenţia procurorilor anticorupţie fiindcă deşi la semnare preţul era de 540 de milioane de euro, ulterior a fost suplimentat, prin acte adiţionale, până la peste 700 de milioane de euro.
Astfel că procurorii DNA suspectează fapte de corupţie ale unor foşti demnitari MAI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!