Datorită sesizării în timp util a evenimentului şi a intervenţiei operative a pompierilor militari mobilizaţi la faţa locului, evenimentul nu s-a soldat cu pagube, arzând doar funinginea din interiorul coşului de fum.
În seara aceleiaşi zile, între orele 21:20 – 00:40, pompierii militari din cadrul Staţiei Valea lui Mihai au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o locuinţă situată în Sălacea, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau cu violenţă la acoperişul casei şi la o încăpere. La operaţiunea de stingere a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sălacea. Echipajele de pompieri, care au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga locuinţă. Au ars aproximativ 150 metri pătraţi acoperiş din lemn cu învelitoare de tablă şi mobilier din încăperea afectată de incendiu. „Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect” precizează locotenent Camelia Roşca, ofiţerul de relaţii publice al ISU Crişana Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!