Oamenii de afaceri bihoreni au şansa de a participa la o conferinţă şi o misiune economică în China la Shanghai – Swissotel Grand Shanghai. Aceasta va fi organizată de către Camera de Comerţ şi Industrie Bihor în parteneriat cu Cabinetul Individual de Avocatură Florin Ciutacu şi Invest In, în data de 25 iulie 2013.
Scop
Conform organizatorilor, conferinţa are ca scop prezentarea, din punct de vedere juridic şi economic, a posibilităţilor de a investi în România în diferite domenii, a compatibilităţilor legislative dintre cele două sisteme de drept, precum şi corelarea acestora cu normele de drept internaţional, aplicabile în materia investiţiilor şi a cooperării internaţionale. De asemenea, se intenţionează încheierea unor contracte între reprezentanti ai organismelor publice şi ai unor organizaţii private, din cele două ţări.
Toţi participanţii români trebuie să furnizeze materiale de prezentare, precum şi broșuri; flyere; fotografii, programe și diapozitive de prezentare etc. Acestea vor fi promovate în cadrul evenimentului.
S-a stabilit cu reprezentanţii coorganizatorului chinez – Invest In, ca evenimentul să poată fi continuat, dacă vor fi înscrieri suficiente din România, în săptămâna consecutivă datei de 25 iulie 2013, în alte două oraşe din China de Est – Beijing şi Guangzhou.
Informaţii suplimentare privind firmele chineze participante şi alte detalii pot fi obţinute de la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor. Tel 0359-414557, relatii@ccibh.ro, persoana de contact Chereji Monica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!