Nici mai mult, nici mai puţin că pleacă din partidul lui Dan Diaconescu, după un stagiu de doar o lună. „Sfârşitul campaniei electorale a însemnat şi încheierea «contractului» meu cu PPDD. Rămân un om de dreapta, aşa cum am spus-o chiar şi în campanie şi înţeleg să mă manifest ca atare. Consider că singura şansă a României de a nu ajunge la o „dictatură a majorităţii parlamentare” este o coagulare coerentă a oamenilor de dreapta”, scrie Matei pe Facebook. Anterior, Mircea Matei îşi justificase această candidatură din partea PPDD prin faptul că partidul lui Diaconescu a fost singurul care i-a propus să candideze.
Mircea Matei a candidat în Colegiul 8 Oradea şi s-a clasat pe locul al patrulea, după candidaţii USL, UDMR şi ARD. Matei a primit 1.713 voturi, adică 6,73% din sufragii. Cu acest scor, Mircea Matei s-a situat sub scorul politic al PPDD în Bihor, de 9,6% la alegerile de duminică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!