Prima este redacţia Revistei de cultură Familia, al cărui membru a fost, începând cu septembrie 1965, când demara seria a V-a a venerabilei publicaţii vulcaniene. Cei ce vor frunzări acum colecţia acelor ani, vor da peste un dramaturg îndrăzneţ şi un autor de reportaje culturale scrise într-un orizont de timp şi de fapte specifice unui regim comunist ce-şi trăia scurta vervă a deschiderii spre spiritul evadat din chingile cenzurii şi ideologiei. A fost o fereastră prin care echipa de la Familia (Ovidiu Cotruş, Nicolae Balotă, Radu Enescu, Ion Negoiţescu, Gh. Grigurcu) a privit literatura folosindu-se de-o atitudine critică născută în placenta Cercului literar de la Sibiu, al cărui zeu tutelar a fost Eugen Lovinescu. Ambianţa ideilor elevate de aici l-a format pe Mircea Bradu pentru viaţa sa ulterioară, aceea de dramaturg, publicist, romancier. A doua „instanţă” a fost biroul directorial al Teatrului, pe care a ştiut să-l onoreze într-o vreme în care seducţiile propagandistice sufocau valoarea şi spectacolul. Scena orădeană a respirat în anii respectivi (şi) graţie unui om care şi-a transformat funcţia într-o vocaţie. Regizori, actori, dramaturgi, critici de teatru, dar mai ales orădenii pot mărturisi bucurii şi împliniri ce au sfidat aerul glaciar al vremurilor.
Orădeanul de fiecare zi ştie că Mircea Bradu şi-a jucat rolul cel mai pasional în balconul Primăriei, într-o memorabilă după-amiază de 22 decembrie. Un rol scurt, încă puţin devoalat, dar decisiv pentru tot ceea ce a urmat. Nu voi evoca aici activitatea de om politic a celui ce astăzi împlineşte 80 de ani (cine ştie ce student va trudi la o teză de licenţă sau de doctorat pe acest subiect!). Vreau, totuşi, să evoc mandatele de consilier municipal ale Domnului Bradu, răstimp în care a ştiut să rămână acelaşi sârguincios şi generos administrator cultural, de banii comisiei pe care a păstorit-o bucurându-ne mulţi orădeni implicaţi în proiecte editoriale sau din alte sfere ale bunurilor simbolice.
Profilul celui sărbătorit ar fi incomplet dacă n-am adăuga excelentul rol managerial pe care l-a jucat în două dintre instituţiile de care şi-a legat numele, prestigiul şi energia – Radio Transilvania şi Editura Arca. Sunt embleme ale spiritului unei urbe ce nu s-a consumat nevrotic într-o economie de piaţă bazată pe comerţul cu amănuntul şi portbagajul (de la şosete, la baticuri, cafea şi blugi), în anii când Borşul era un Turn Babel al tranzitului disperaţilor. Dimpotrivă, au dat sens celeilalte realităţi. Una ce credea în iluzie şi mai nutrea speranţa unei lumi ce nu exilase gândul.
Mircea Bradu a atins doar o ştachetă. Viitorul îl provoacă! Proiectele ce-l locuiesc îl păstrează tânăr şi neliniştit! După această privire nostalgică peste umăr, îi urez să dovedească mult spor pentru mâine!
Florin Ardelean
Citiți principiile noastre de moderare aici!