Procurorii susțin că șefa comisiei de examinare ar fi falsificat o parte din lucrarea scrisă a unui candidat, mărind astfel nota de la 5,60 la 7,00.
[eadvert]
În dosar este inculpat și Ioan Sorin Cuc, despre care procurorii DNA susțin că a beneficiat de modificarea lucrării.
Comunicatul DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
ȚIGAN MIOARA, director al Casei Corpului Didactic a județului Bihor și președinte al unei comisii de examinare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare (sub forma participației improprii) la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– fals material în înscrisuri oficiale,
– uz de fals,
CUC IOAN SORIN, director al Şcolii “Avram Iancu” din municipiul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din municipiul Oradea, la care s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind inculpatul Cuc Ioan Sorin.
Cu ocazia susținerii probei scrise (grilă), inculpatul Cuc Ioan Sorin nu ar fi obținut o notă care să-i permită participarea și la proba interviului.În acest context, până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00.
Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin sa se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respectiv.
Ulterior, la instigarea aceleiași inculpate, inspectorul școlar general al județului Bihor a emis, fără vinovăție, decizia de numire în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Trimite articolul
XNumele spune tot !