Biroul permanent teritorial al PNL Bihor a luat câteva decizii importante, joi seara. Astfel, fostul șef al filialei și al CJ Bihor, Cornel Popa ocupa primul loc pe lista candidaților PNL Bihor pentru Senatul României, la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Ginecologul Nicolae Suciu, din Capitala va ocupa poziția secunda la Senat, în Bihor. Suciu este originar din Bihor.
Senatorul Gavrilă Ghilea este cap de lista la Camera Deputaților. Ministrul Transporturilor Sorin Bușe ocupa locul 2 pe acesta lista, în cazul în care va confirma candidatura pe lista PNL Bihor, deputatul Florica Cherecheș ocupa locul 3, iar deputatul Ioan Cupșa locul 4 la Cameră.
Primi șase pomeniți mai sus ocupa cele șase pozitii socotite eligibile de către președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan. Potrivit lui, ministrul tehnocrat Bușe va confirma în câteva zile dacă va candida în cadrul PNL Bihor.
Lucia Varga – retrogradată!
Următorii pe lista PNL pentru Camera Deputaților sunt directorul DGASPC Bihor, Călin Puia și fostul ministru Lucia Varga. Aceasta din urma a încercat sa își impună punctul de vedere și sa obțină un loc eligibil intre candidații PNL, în ciuda conflictului cu Ilie Bolojan, însa nu a reușit. Potrivit lui Ilie Bolojan, la votul celor 45 de primari, Lucia Varga a obținut abia locul 7 la Cameră, însă, nemulțumită fiind, Varga ar fi cerut un vot suplimentar și din partea Biroului permanent teritorial al PNL Bihor, alcătuit în proporție de o treime din primari. Iar la acest vot, Varga a mai retrogradat un loc, coborând pe locul 8, după Călin Puia! Și primarul de Rieni, Gheorghe Bota, a eșuat în încercarea sa de a ajunge parlamentar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!