Potrivit sursei citate, ministrul Simona Bucura-Oprescu a vizitat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) și la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din județul Bihor. Ministrul a evaluat fluxurile operaționale, condițiile de lucru ale angajaților și stadiul proiectelor aflate în desfășurare.
De asemenea, ministrul Muncii „a solicitat angajaților să fie atenți mereu la nevoile comunității și să răspundă prompt și eficient solicitărilor beneficiarilor serviciilor furnizate de aceste instituții“. Totodată, Bucura-Oprescu a dat asigurări că vor fi furnizate resursele necesare pentru a asigura o bună desfășurare a activității în beneficiul angajatorilor și al salariaților.
Un astfel de proiect include achiziționarea de mașini hibrid care vor fi utilizate pentru deplasările în teren ale inspectorilor de muncă, facilitând astfel accesul în zone greu accesibile, precum exploatările forestiere.
„AJOFM, AJPIS și Inspectoratele Teritoriale de Muncă sunt servicii esențiale ale MMSS. Întărirea rolului acestor instituții este o prioritate pentru mine și pentru MMSS și înseamnă atât o bună pregătire a resursei umane, cât și alocarea resurselor necesare. Vreau să găsim cele mai bune soluții pentru a se îmbunătăți concret activitatea în fiecare domeniu în parte și să vedem ce putem face împreună în acest sens”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
MMSS va acorda sprijin pentru îmbunătățirea activității și eficienței instituțiilor subordonate, precum și pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru angajatori și angajați. Alături de ministrul Simona Bucura-Oprescu au fost la aceste instituții și Cristian Bitea, secretar general MMSS, Florin Cotoșman, președintele ANOFM, și inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, Mihai Uca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!