În contextul în care în ultimele zile românii au golit rafturile magazinelor de teama de a nu rămâne fără ulei sau a unei explozii a preţului, aşa cum s-a întâmplat recent cu combustibilii ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, spune că va interveni pe piaţă dacă vor apărea bule speculative în ceea ce priveşte preţul uleiului.
[eadvert]
„Am vorbit despre apariţia unor bule speculative care de multe ori denaturează şi pot denatura piaţa. Nu o să ezit niciodată, aşa cum am mai făcut-o, să iau decizii asumate indiferent cât de populare sau nepopulare ar fi, să iau măsurile care se impun dacă ajungem acolo. Avem pe masa de lucru a ministerului şi am pus în discuţia cu procesatorii, cu comercianţii de cereale, cu fermierii, scenarii de lucru şi de intervenţie statală, care, dacă se impun a fi utilizate, nu voi ezita nicio secundă să le iau şi să le implementăm. Părerea mea este că nu vom ajunge acolo, pentru că noi vorbim aici de oameni responsabili care îşi iubesc ţara şi care în momentul de criză îşi arată solidaritatea”, a declarat Adrian Chesnoiu.
Ministrul Agriculturii a precizat că nu poate oferi cifre despre evoluţia preţului uleiului la poarta fabricii şi cotaţiile tonei de floarea soarelui de când a început războiul între Rusia şi Ucraina, pentru că vrea să evite speculaţiile.
„Reiterez încă o dată: nu mergeţi în zona unor păreri exprimate public de către anumite persoane, că va creşte la nu ştiu ce nivel preţul sau că va scădea la nu ştiu ce nivel, dacă ele nu sunt fundamentate. Şi evident că nu pot fi fundamentate decât cu toţi actorii la masă. Orice discuţie despre cifre, despre potenţial, despre evoluţii în sus sau jos ale preţului nu fac decât să alimenteze o bulă speculativă la care nu voi participa nici eu şi sper că vor răspunde la solicitarea mea şi cei din sectoarele de producerea alimentelor”, a adăugat ministrul.
Întrebat dacă ne aşteptăm la creşteri ale preţurilor în continuare din cauza factorilor externi, Chesnoiu a răspuns că din datele pe care le deţine se vede o stabilizare în ceea ce priveşte evoluţia creşterii preţurilor, dar adăugat că orice factor de risc poate aduce dezechilibre în această situaţie.
„Dacă, de exemplu, mâine conflictul militar din Ucraina s-ar încheia cu siguranţa am vedea un efect imediat, dar dacă Doamne fereşte se mai prelungeşte iarăşi pot apărea situaţii pe care le vom evalua la momentul respectiv”, a spus ministrul.
Ulei suficient
Industria de procesare deţine stocuri suficiente de seminţe de floarea soarelui, dar şi de ulei, pentru a ajunge la nivelul lunii august, a declarat, Andrei Solomon, reprezentantul unei companii de procesare a seminţelor de floarea soarelui şi de producţie a uleiului rafinat.
Cultivatorii şi procesatorii de floarea soarelui transmit că România produce cu mult peste nevoile interne, iar acest lucru ar trebui să ofere românilor un confort psihic că nu vor rămâne fără ulei.
„Transmitem şi noi un mesaj la responsabilitate, la solidaritate şi chiar la chibzuinţă în efectuarea actului comercial. Să avem întotdeauna în vedere acest acces echilibrat al tuturor consumatorilor la alimente, dar şi pentru a evita situaţii de risipă alimentară. Ne amintim că acest lucru s-a mai întâmplat şi în perioada anterioară şi credem că ar trebui să ne gândim că există şi cheltuieli suplimentare, dar şi sentimentul acesta că, practic, o resursă cum este hrana, este pur şi simplu irosită. Cu toţii cred că avem regrete când ajungem în situaţia în care va trebui să renunţăm la anumite alimente, pentru că au expirat sau nu mai sunt conforme”, a menţionat George Bădescu, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR),
Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a reiterat că România nu se află în momentul de faţă în niciun risc de criză alimentară sau de apariţie a unor dezechilibre majore, pentru că „producem suficient de multă de hrană pentru necesarul de consum al populaţiei în ţara noastră”.
Trimite articolul
XSãracii benzinari, a scãzut preţul petrolului iar.
Degeaba se spune oficial, clar si pe intelesul prostilor, ca nu vom avea criza alimentara etc, ce spune facebook-ul si alte retele de socializare e important, aia e credul, nu sursele oficiale.
Suntem in tara prostilor si asta ne ocupa tot timpul. Marea majoritate respira degeaba, prostia face pui la tot pasul si nu cred ca exista leac pentru asta…:(
-
Problema nu e ca sunt prosit, problema este ca au dreptul de a vota.
Daca asa au zis de sus, siiiigur asa va fi :-)))
Conducerea tarii nu minte :-)))
Suntem pe maini bune de 30 de ani :-)))
Si marmota inveleste ciocolata !