Prefectura Bihor a transmis concluziile Comisiei de verificare dispuse de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb.
Comisia s-a deplasat pe 7 februarie la sediul Muzeului Ţării Crişurilor şi la lacul Ochiul Mare din Rezervaţia Lacul Peţea. Iar pe 18 februarie Comisia s-a reunit la sediul Ministerului, în prezenţa profesorului Iancu Orăşeanu din partea Academiei Române.
Şi de la defrişări
Ambele întâlniri au conturat posibilele cauze ale scăderii nivelului apei în rezervaţia naturală Lacul Peţea. Pe de o parte, „nivelul de exploatare a resursei geotermale pare să fie mai alert decât ritmul de refacere al acviferului” în timp ce „nivelul precipitaţiilor şi debitele râurilor de suprafaţă pare să fie constant de-a lungul timpului”.
Iar pe de altă parte „cantitatea de masă lemnoasă exploatată în ultimii 10 ani în zona Munţilor Apuseni – Pădurea Craiului pare a influenţa negativ realimentarea acviferului”.
Foraje de monitorizare
Comisia ministerială a precizat că pentru confirmarea supoziţiilor de mai sus sunt necesare măsurători de monitorizare a nivelului hidrostatic al pânzei freatice şi a presiunii acviferului din lacul Ochiul Mare, prin instalarea de piezometre (foraje de mediu) în jurul lacului şi de senzori în puţurile de forare din zonă.
„Corelarea acestor date va oferi o imagine asupra ponderii cauzelor ce au dus la scăderea presiunii acviferului şi la încetarea debitării izvorului geotermal în rezervaţia naturală Lacul Peţea.
Ne propunem alcătuirea unei hărţi a puţurilor de forare în zonă, pentru a determina valoarea de exploatare a resursei geotermale. Pentru aceasta, ne-am adresat diverselor instituţii de la care am solicitat până la data de 4 martie informaţiile necesare”, a mai notat Comisia.
Aceasta a mai estimat că montarea piezometrelor şi senzorilor ar costa între 20.000 şi 30.000 de euro.
Semnal pentru staţiuni
„Având în vedere problematica menţinerii rezervei geotermale la standardul de exploatare al zonei şi totodată nevoia de a creşte statutul de conservare al habitatului prioritar de interes comunitar 31A0* Ape termale din Transilvania acoperite de lotus şi al speciilor pentru care situl Natura 2000 – Lacul Peţea a fost desemnat, vă rugăm să studiaţi posibilitatea de a concepe şi susţine financiar un astfel de proiect, alături de alte autorităţi locale: Consiliul Judeţean Bihor, Consiliul Local Sînmartin, Muzeul Ţării Crişurilor – în calitate de custode”, a recomandat Comisia ministerială.
Experţii de la Bucureşti au confirmat una dintre observaţiile Muzeului, şi anume că „izvorul care alimentează Lacul Peţea funcţionează ca un barometru pentru situaţia acviferulu (…) iar dacă nu se intervine asupra cauzelor fenomenului de supraexploatare a acviferului, există riscul ca acesta să se epuizeze, punându-se în pericol însăşi existenţa staţiunilor Băile Felix – 1Mai”. Ca atare, Comisia a stabilit că va face publice toate informaţiile relevante pe care le va obţine despre situaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!