Ministerul Educaţiei dezaprobă trecerea la „programul de iarnă”, care presupune reducerea duratei orelor şi pauzelor. Ministerul a trimis Inspectoratelor şcolare o adresă, prin care solicită ca unităţile învăţământ să fie susţinute să îşi păstreze orarul normal.
[eadvert]
Ministerul subliniază că dezaprobă trecerea la un așa-numit „program de iarnă”, care ar presupune reducerea duratei orelor şi a pauzelor, deoarece orice minut contează, având în vedere pierderile în învăţare din perioada pandemiei.
În condiţiile meteorologice actuale, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei, transmis marți, 1 noiembrie.
Ministerul Educației precizează că activarea articolului 11, alineatul 8, din ROFUIP ar trebui făcută doar „fundamentat pe condiții meteorologice justificate sau pe avertizări publice comunicate de instituțiile abilitate și nu pe interpretarea discreționară sau cutumiară a cadrului legal”.
Circulara ministerială vine după ce Ministerul Educației a transmis și un mesaj public, conform căruia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la «orarul de iarnă» și reduc durata orelor și a pauzelor”.
Reacția ministerului vine după ce în presă au apărut informații conform cărora mai multe școli din țară au decis să treacă la „program de iarnă”.
Potrivit inspectorului școlar general Horea Abrudan, în Bihor nu există astfel de solicitări de schimbare a orarului.
„Date fiind pierderile în învățare generate de perioada pandemiei, considerăm că este un act de responsabilitate și respect față de beneficiarii educației să fie valorificat fiecare minut din programul școlar”, transmite Ministerul în nota către inspectorate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!