Ministerul Educaţiei dezminte informaţia potrivit căreia vacanţa de primăvară s-ar fi prelungit. Ministerul Educaţiei arată că vacanţa de primăvară în învăţământul preuniversitar se desfăşoară în perioada 12 – 22 aprilie. Precizarea vine ca urmare a unei informații false, apărută pe un site și preluată de mai multe surse.
„Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că vacanţa de primăvară pentru elevii din învăţământul preuniversitar se desfăşoară în perioada 12 aprilie – 22 aprilie, în conformitate cu Ordinul de ministru privind structura anului şcolar 2013-2014. Cursurile urmează să se reia, în toată ţara, miercuri, 23 aprilie”, se arată în comunicatul Ministerului.
Elevii vor mai avea o mini vacanţă în perioada 1-4 mai. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor susţine că orele din ziua de 2 mai se vor recupera ulterior.
„Recuperarea zilei de 2 mai se va decide în consiliile de administraţie a şcolilor. Se va opta pentru recuperarea orelor în cursul săptămânii, nu în week-end, pentru că elevii din afara oraşului nu au transportul asigurat”, a spus prof. Daniel Negrean, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!