Parlamentul European (PE) a adoptat, miercuri, propunerea iniţiată de europarlamentarii Áder János şi Tőkés László – Rezoluţia referitoare la interzicerea până la finele anului 2011 a folosirii tehnologiilor pe bază de cianuri în mineritul din Uniunea Europeană, cu 488 de voturi pentru, 48 contra şi 57 de abţineri.
„Procentul ridicat al voturilor «pentru», adică 82%, arată preocuparea intensă a forului legislativ european privind problema mineritului bazat pe folosirea tehnologiei cianurii.
Rezoluţia PE propune Comisiei Europene “interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011, deoarece aceasta este singura modalitate sigură de protejare a resurselor noastre de apă şi a ecosistemelor împotriva poluării cu cianuri în urma activităţilor miniere şi să efectueze, totodată, o evaluare normală a impactului”.
Europarlamentarul Tőkés László a fost cel care a avut în martie 2009 ideea de a alarma PE privind investiţia de la RoşiaMontană, unde se doreşte minerit cu cianuri. În aprilie 2010, alături de alţi 40 de colegi europarlamentari, Tőkés s-a adresat comisarului european de mediu Stavros Dimas atenţionându-l asupra pericolului reprezentat de proiectele de minerit de la Roşia Montană (România), respectiv Chelopech şi Krumovgrad (Bulgaria).
PDL, pro-minerit
„Parlamentul European – care a votat cu o majoritate covârşitoare pentru adoptarea rezoluţieianti-cianură – a fost de acord cu iniţiativa popular europeană, grup de care aparţine Áder János şi Tőkés László, iar aceasta a beneficiat de sprijinul celorlalte facţiuni politice din legislativul european, respectiv liberali, socialişti, verzi şi conservatori. Este important de menţionat faptul că încă de la anunţul privind proiectul rezoluţiei, acesta s-a lovit de o importantă opoziţie din partea delegaţiei româneşti în PE, cel mai vocal fiind democrat-liberalul Marian Jean Marinescu, care a încercat chiar să modifice proiectul rezoluţiei, cu sprijinul colegilor săi Elena Băsescu, Petru Luhan, Cristian Preda, Traian Ungureanu şi Iosif Matula, astfel încât acesta nu ar fi avut nicio valoare”, transmite Biroul de presă al europarlamentarului Tőkés .
După vot, europarlamentarul Tőkés László a precizat că adoptarea rezoluţiei este o victorie româno-maghiară, întrucât în ciuda opoziţiei democrat-liberale, social-democraţii Daciana Sârbu şi Cătălin Sorin Ivan au fost de partea interzicerii mineritului cu cianuri.
C.H.
Euro-verzii nu vor aur cianurat
Citiți principiile noastre de moderare aici!