Angajaţii minei de la Baita sunt blocaţi în subteran de 48 de ore, după ce luni au decis să protesteze pentru că nu şi-au primit salariile din luna februarie. Între timp, proprietarul suedez al exploatării miniere, i-a înştiinţat, printr-o scrisoare, că intenţionează să îi facă acţionarii minei. „Noi nu avem nici bani de mâncare şi el ne propune să ne cedeze acţiunile la mină sau să acceptăm concedierea colectivă, fără să ne spună nimic de bani”, spune liderul sindical Alexandru Istoc. Trei dintre minerii care protestează în subteran au avut nevoie, miercuri, de îngrijiri ale medicilor de la Ambulanţă.
Afecţiuni minore
„ În niciunul dintre cazuri nu a fost vorba despre afecţiuni foarte grave: un bărbat de 36 de ani a acuzat dureri de dinţi, un altul de 38 de ani, dureri de cap, iar un bărbat de 44 de ani a primit îngrijiri după un puseu de tensiune”, a precizat doctorul Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor.
Prefectul Gavrilă Ghilea s-a implicat în mai multe rânduri în conflictul de muncă de la Băiţa, mediind între mineri şi investitorul suedez. Întrebat de cotidianul nostru dacă se va implica şi în continuare, prefectul ne-a declarat următoarele: „Sigur că vreau să mă implic în ceea ce pot şi depinde de mine însă, din păcate, pârghiile sunt destul de reduse. Încercăm să găsim o soluţie pentru cei de acolo, o dată ce-şi vor rezolva problemele cu patronatul de la Mineral Mining”. Ghilea consideră aberantă propunerea făcută de Per Carlsson minerilor, aceea ca angajaţii să preia mina de la suedez.
V.B. C.C.
Convinşi să renunţe la greva foamei
Citiți principiile noastre de moderare aici!