Papadumitru, pe care presa din Constanța l-a inclus în rândul milionarilor, ar fi comis infracțiunile în cadrul a două contracte publice semnate, în 2014 și 2015, cu Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru lucrări de îmbunătățire a rețelelor de apă și canalizare din orașele Aleșd și Salonta. Conform rechizitoriului Parchetului Bihor, Alexandru Papadumitru a acționat în calitate de administrator al firmei Al Stom Company SRL și „a folosit și prezentat funcționarilor din cadrul Companiei Naționale de Investiții documente neadevărate, inexacte” referitoare la societatea care a executat efectiv lucrările descrise în cele două contracte.
Mai precis, au explicat procurorii, constănțeanul ar fi ascuns funcționarilor CNI faptul că ar fi subcontractat activitățile către o altă firmă „care, în fapt, a efectuat lucrările și întocmit situațiile de lucrări cu facturile aferente în numele societății comerciale Al Stom Company SRL”.
Astfel, „s-ar fi realizat o obținere frauduloasă a fondurilor de la Compania Natională de Investiții, urmare a cererilor de plată formulate de societatea” omului de afaceri din Constanța, fiind vorba de peste 4,5 milioane de lei.
Tribunalul Bihor i-a aplicat lui Papadumitru câte o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru fiecare din cele două acuzații de obținere ilegală de fonduri (una legată de contractul din Aleșd și cealaltă de lucrările din Salonta). După contopire a rezultat condamnarea finală la 2 ani și 8 luni de închisoare, a cărei executare a fost suspendată. În plus, omul de afaceri a fost obligat să lucreze 60 de zile în folosul comunității și i s-au interzis mai multe drepturi, printre care și cel de a desfășura, timp de 4 ani, activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Instanța a respins acţiunea civilă formulată de Compania Națională de Investiţii și l-a obligat pe Alexandru Papadumitru să achite cheltuieli judiciare în valoare de 3.500 de lei. Sentința dată luni poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea. Potrivit adevarul.ro, Alexandru Papadumitru ar fi obținut de-a lungul anilor, prin intermediul firmelor sale, contracte publice de sute de milioane de lei. De
exemplu, doar între 2007 și 2013, valoarea înțelegerilor încheiate cu diferite instituții și primării a trecut de 250 de milioane de lei.
Trimite articolul
Xtrebuie recuperat prejudiciul, dar Romanica este tara tuturor posibilitatilor.
nu obligat sa plateasca 3500 lei si supraveghere
Rețetă pt a ajunge milionar tepe și afaceri cu statul și alea păguboase pt stat și nu e singurul