Schemele de ajutor de minimis se adresează întreprinderilor, indiferent de forma de organizare, care au optat (la depunerea proiectului pe schema GBER) pentru finanțarea costurilor generale ale proiectului prin schema de minimis și beneficiază de sprijin financiar acordat prin schemele GBER, aferente submăsurilor 4.2 şi 4.2a, adică au încheiat un contract de finanţare cu AFIR. Depunerea cererilor de finanțare aferente Schemei de minimis se va realiza numai după contractarea proiectului aferent Schemei de ajutor de stat GBER.
Depunere online
Depunerea proiectelor se va realiza online prin intermediul modului online de pe portalul AFIR, în limita fondurilor disponibile, în perioada în care este deschisă sesiunea de primire a cererilor de finanțare, indiferent de programul de lucru al Agenției. Intensitatea sprijinului în cadrul Submăsurii 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole este de 1.000.000 euro/proiect pentru IMM, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat, 1.500.000 euro/proiect vizând alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat, respectiv 2.500.000 euro/proiect pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum și pentru forme asociative, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat. Valoarea maximă a sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile – maxim 2,5 milioane euro.
Beneficiari eligibili sunt persoanele fizice autorizate, societăţile comerciale, cooperativele agricole.
Citiți principiile noastre de moderare aici!