Prin schimbarea Sa la Faţă, Domnul Iisus Hristos arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească.
Taborul, ca orice munte, are darul lui, are o lumină şi o sfinţenie anume. Muntele este ceva ce te copleşeşte; oricât ai încerca să-l îmbrăţişezi cu privirea, nu reuşeşti să-l cuprinzi în toate laturile lui, nici de pe vârful acestuia. Tabor- muntele Schimbării la Faţă a lui Isus Cristos, cel mai reprezentativ munte din Galilea, este „un moment de extaz care a luat formă terestră, ca o piatră kilometrică a creaţiei, ca un altar al ţinutului care este de la sine un templu al lui Dumnezeu”. Aşa cum Taborul atrage ca un magnet, aşa atrage şi Mănăstirea Izbuc Miercuri şi Izvorul Tămăduirii. Azi, 6 august 2014, de Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, mii de pelerini îşi îndreaptă paşii spre vechea vatră de sihastrie monahală din Bihor, Mănăstirea Izbuc.
Îndumnezeirea naturii
Sărbătoarea creştină „Schimbarea la Faţă” este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august. În popor, praznicul împărătesc mai este cunoscut şi sub denumirea de Probojenia. În Noul Testament, evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă pe Muntele Tabor astfel: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El”. „Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase, Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea…”. cu aceste cuvinte începe Arhimandritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, anunţul că „mii de pelerini îşi îndreaptă paşii spre vechea vatră de sihăstrie monahală din Bihor, Mănăstirea Izbuc”.
Sărbătoarea a început aseară pe Taborul Bihorului, Mănăstirea Izbuc, cu Slujba privegherii, apoi a continuat cu procesiunea de la Izvor cu Icoana făcătoare de minuni şi racla cu sfintele, moaşte, maslu, dezlegări şi Sf. Liturghie de la miezul nopţii. Azi, Sf. Liturghie arhierească oficiată de PS Sofronie, Episcopul Oradiei înconjurat de un număr mare de preoţi şi diaconi începe la ora 8:00. „Toţi cei care doresc să cinstească această sărbătoare la Mănăstirea Izbuc sunt aşteptaţi cu drag. «Ridica-voi ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul!»”, spune arhimandritul Mihail Tarau, stareţul Mănăstirii Izbuc.
Conform senior editorului site-ului crestinortodox.ro, Ştefan Popa, „Praznicul Schimbării la Faţă este prin excelenţă acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decât «o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a împărăţiei cerurilor, o transfigurare anticipată»”.
Anul trecut, momentul sărbătoresc de dinainte de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului a fost prilejuit de resfinţirea vechii biserici de lemn a mănăstirii cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Adormirea Maicii Domnului”, existentă acolo din anul 1954, după ce fusese ridicată de către Popa Iosif şi drept măritorii creştini din dealul Beiuşului în anul 1733. Aşezământul monahal de la Izbuc este cunoscut în ţară dar şi în străinătate pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1926, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Vărzăreşti, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!