Târgul continuă luni cu secţiunea dedicată producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale.
Mii de oameni au participat, începând de joi şi până duminică, la prima ediţie a “Târgului Corvinilor – Târgul de 500 de Ani”. Chiar dacă tentativa de a organiza un astfel de eveniment, la care şi-au anuţat participarea 111 agenţi economici, părea una curajoasă, organizatorii: Primăria comunei Lugaşu de Jos, în parteneriat cu Asociaţia “Viitorul Regiunii Crişurilor”, cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, cu Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor şi cu Şcoala Gimnazială “Ovidiu Drimba” Lugaşu de Jos, se pot bucura acum că evenimentul a avut succes. „Participanţii sunt de ordinul miilor. Conform aprecierilor Poliţiei, la un moment dat am avut 500 de maşini în parcare, în ciuda căldurii. Au venit şi oameni cu autobusul…Desigur, că artiştii invitaţi în concerte au adus la Lugaş, mii de oameni, fiecare pe segmentul lui”, a apreciat primarul Sorban Levente. Intenţia priarului este ca prin acest târg, organizat pentru prima dată din ordinului regal al lui Matei Corvin în 1470, să promovete potenţialul turistic al zonei, idee apreciată şi de conducerea Consiliului Judeţean Bihor, de preşedintele Pasztor şi vicepreşedintele Bodea, prezenţi la Lugaş, dar şi deputatul Ioan Sorin Roman. „În timpul Corvinilor, era o tradiţie ca anumite localităţi să devină târguri sau să aibă dreptul de a organiza târguri. Acestea erau organizate prin ordin regal, aşa cum Hunedoara devine târg (= oppidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorificau pentru alte produse, având valoare de monedă. Tot în vremea lui Matei Corvin, Clujul primeşte dreptul de a organiza două târguri anuale.Localităţile unde aveau loc târgurile au devenit adevărate centre regionale pentru producţia şi schimbul de mărfuri „, explică primarul intenţia sa de a relansa comerţul în zona Lugaş.
Târg de animale
Iniţial, acest târg era organizat între localităţile Urvind, Lugaşu de Jos, Ţeţchea şi Telechiu, pe malul Crişului Repede, într-o zonă unde se putea traversa râul pe jos. Este interesant faptul că târgul era organizat pe ambele părţi ale Crişului Repede, o parte era destinat animalelor, cealaltă parte obiectelor de uz casnic şi gospodăresc. Datorită construirii barajului de acumulare Lugaşu de Jos, organizarea târgului pe vechea locaţie nu mai este posibilă, de aceea s-a decis ca această să fie organizată la câteva sute de metri de vechea locaţie, între oraşul Aleşd şi Lugaşu de Jos, pe lângă drumul naţional DN1- E60. „Oamenii ne-au cerut să organizăm şi târgul de animale, care are loc luni. Aşteptăm producătorii agricoli şi crescătorii de animale. Acest târg este şi un prilej de socializare între oameni, dar şi o expoziţie”, spune primarul din Lugaşu de Jos. „Suntem mulţumiţi că la eveniment au participat peste 100 de meşteri populari, colecţionari de antichităţi şi alţi comercianţi. Obiectivul propus pe următorii ani este ca acest eveniment să aibă rezonanţa târgului de la Negreni. De mâine ne apucăm de organizarea ediţiei a doua ”, a spus primarul Sorban Levente.
Artişti pe sprânceană
Dincolo de latura comercială, Târgul Corvinilor a avut şi o latură artistică, culturală, apreciată de participanţi. Artiştii invitaţi să susţină concerte au fost atât din categoria talentelor locale, cât şi nume consacrate la nivel naţional.
Traian şi Valeria Ilea cu „Puşca şi cureaua lată ” au deschis seria concertelor. Tot joi, a urcat pe scenă frumoasă interpretă de muzică uşoaă din Oradea, Jessie Baneş alături de trupa ei de dansatoare. Vineri, a avut loc o întâlnire ecumenică, dedicată muzicii religioase la care au participat coruri, formaţii, iar după-mas a fost dedicată copiilor şi prezenţei acestora pe scenă, după care a fost programat un număr de teatru pentru copii în aer liber.
Eduard şi Bianca i-au făcut martori pe cei prezenţi la un număr de magie, Bianca dispărând sub ochii miilor de oameni şi reapărând la fel de inexplicabil. Exclusive Dans Club şi Formaţia Select au încheiat programul zilei de vineri.
Concertul Vegas band, concertul Alessio şi incendiarul concert Elena Ionescu ex. Mandinga, cu al său hit „Superchiil ”, lansat de curând, au fost următoarele numere din desfăşurătorul evenimentului în ziua de sâmbătă. Şi pentru că seara era deja incendiară, a urmat o …seară de foc, o demonstrație de lupte ale gladiatorilor organizată de Deus Vult Oradea. Parada portului popular a deschis ziua de duminică, şi aceasta a fost urmată de discursul oficialităţilor care au fost martore la evenimentul dedicat tradiţiilor şi obiceiuri populare. Concertul susţinut de Mohacsi Brigitta, Ionel Ban şi Formaţia, spectacolul Ansamblului “Crişana”, concertul Like Chocolate au pregătit publicul pentru întâlnirea cu Alex Velea. Prima ediţie a Târgului Corvinilor s-a încheiat la lumina focurilor de artificii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!