Doi artişti români sunt prezenţi cu lucrările lor în expoziţia „Pictură naivă europeană” de la Madrid: Mariana Mihuţ şi orădeanul Mihai Dascălu. Vineri, 10 martie, la Galeria Éboli din Madrid se deschide expoziţia „Pictură naivă europeană”, care îi aduce pe simeze pe pictorii români Mariana Mihuţ şi Mihai Dascălu, alături de artişti din alte 12 ţări europene şi din China.
„Arta naivă modernă se naşte dintr-o viziune optimistă şi fericită asupra existenţei umane… Aceste tablouri, la fel ca ilustratele poştale trimise celor dragi, au scopul de a-ţi aduce aminte de ceva pe care l-ai admirat”. Sunt sentimente şi trăiri cu care îşi umplu sufletul, de fiecare dată, cei care trec pragul unei expoziţii de artă naivă.
„Expoziţia din acest an are o tematică stabilită: anul acesta, printre teme au fost şi trenurile, subiect preferat de mine în multe lucrări personale. Eu am mai fost invitat, dar nu am putut participa, având alte obligaţii, dar anul acesta am fost onorat să accept invitaţia, mai ales că printre participanţi sunt unii dintre cei mai mari pictori naivi din Europa”, explică Mihai Dascălu.
Galeria Éboli din Madrid este recunoscută pentru exigenţa sa în expunerea doar a lucrărilor de valoare în arta naivă, de altfel proprietara galeriei, Amalia Fernandez de Cordoba, este, la rândul ei, pictor naiv.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 12 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!