Mihaela Tatu a spus într-o intervenție, la trustul care a consacrat-o, că e în izolare în casa ei din Oradea, că ține cursuri online cu tinerii de la Edu. Biz, pe tema dezvoltării personale, dar și cursuri de marketing cu antreprenori din Oradea.
Mihaela Tatu are cursanți în toată țara, la Oradea, la București și la Suceava și pe aceștia din urmă încearcă să-i antreneze, în aceste zile când sunt în carantină totală, să nu intre în anxietate. Din poziția de specialist în public speaking, Mihaela Tatu a avut un mesaj pentru colegii din presa scrisă. Rugămintea sa a fost să nu mai foloseascăă cuvinte care induc și mai multă panică printre oamenii care și așa sunt speriați.
Mihaela Tatu a povestit cum o știre despre un om de 83 de ani, care relata că acesta a fost ucis de virus, a stârnit reacția doamnelor în vârstă de pe strada ei, care au început să o sune panicate să le „traducă” ce s-a întâmplat. Situația de urgență i-a schimbat toate planurile Mihaelei Tatu, inclusiv cele legate de ziua ei. „Din 7 aprilie (când e ziua vedetei), până pe 17 aprilie trebuia să fiu în India”, a dezvăluit Mihaela Tatu.
Vedeta a spus că anul trecut a primit cadou de ziua ei o terapie care prevede câteva zile de tăcere. În acest an, crede ca de ziua ei își va petrece jumătate de zi pe skype, iar cealaltă jumătate răspunzând urărilor. Aceasta și fiindcă acum, Ioana, fiica vedetei se află la Berlin. În izolare, pe lângă cursuri, multe cărți citite, Mihaela Tatu și-a exersat și alte abilități. A făcut un altoi și acum trăiește cu sufletul la gură să vadă dacă s-a prins.
Trimite articolul
XMult stimate Mihaela acum am prima dată de dumneavoastră și ru sunt din din Oradea însă din păcate an fost prins în carantină lângă Târgu Mureș într-un mic satuc unde locuiește fiica ma împreună cu soțul ei și cu cele trei fetițe ale lor însă ei cu toții sunt acum in carantină în ungaria unde a plecat că să aducă pe lume cea de-a patra fetița .Mi-e tare dor de oradea abia aștept sa mă pot întoarce in orașul meu natalal al meu dar și al sotiei care de altfel este aici cu mine. La întoarcere daca mă ajută Dumnezeu atunci aș dori să vă cunosc personal ,dacă și dumneavoastră a-ți fi de acord.Cu deosebite respecte Alexandru .