Joi, 06 ianuarie, în jurul orei 01:40, la PTF Borș II s-a prezentat la controlul specific de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat din Republica Moldova, care conducea un microbuz înmatriculat în Cehia.
[eadvert]
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit că pe lângă șoferul moldovean se mai deplasau cu microbuzul, în calitate de pasageri, alți trei conaționați, aceștia declarând că se deplasează spre Olanda.
La controlul amănunțit al microbuzului, oamenii legii au descoperit ascunşi într-un loc special amenajat, în partea din spate a banchetei patru cetăţeni străini, toți bărbați.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt trei cetățeni din Siria și un cetățean din Turcia, cu vârste cuprinse între 23 și 61de ani.
Potrivit oamenilor legii, șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetăţean R. Moldova, a declarat că i-a preluat pe cei patru cetățeni străini din ţara noastră şi intenționa să îi lase în Germania, în drumul spre destinaţia lui, contra unei sume de bani.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cetăţeanul moldovean fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, comisar-șef de poliție Laura Bondar.
Trimite articolul
XDe ce nui lasati sa treaca Merkel ia chema cu Macron in frunte nu veneau ei de capul lor lasati sa treaca nu avem noi sracii estici sa tinem arabetii aici sa plece in Germania Franta etc
Trimisi inapoi de urgenta, unde au venit. Nu sa-i tinem pe banii nostri cand varstnicii de azi care au muncit o viata intreaga nu pot sa traiasca din pensia pe care o primesc.