Primăria anunță că, drept urmare a stării de urgență instituită prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020, generată de pandemia de coronavirus, s-a stabilit că producătorii agricoli pot solicita, în continuare, eliberarea atestatului de producător, a carnetelor de comercializare, respectiv completarea carnetelor de comercializare pe care le dețin, după caz.
Solicitările privind completarea, respectiv eliberarea acestora, se pot formula în zilele de miercuri, între orele 09.00-15.00, în Sala Ghişeelor de la Primărie, la ghișeul 19, cu mențiunea că cererea tipizată se va înmâna la acest ghișeu, iar producătorul agricol are obligația plății taxelor instituite potrivit capitolului V din HCL nr. 915/2019 privind stabilirea impozitelor, taxelor și tarifelor locale pentru anul 2020, acestea fiind în cuantum de 20 lei pentru completarea carnetelor de comercializare, de 70 de lei pentru eliberarea unui nou carnet de comercializare și de 80 lei pentru eliberarea atestatului de producător, după caz.
Carnetul de producător și atestatul de producător vor putea fi ridicate de către producătorii agricoli sau soțul/soția acestuia, respectiv rude/afini până la gradul doi de rudenie, în zilele de luni, între orele 09.00-15.00, de la Primăria Municipiului Oradea, solicitând în acest sens informații la poarta instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!