Licitația pentru modernizarea loturilor 3 și 4 (Poieni – Aleșd și Aleșd – Frontieră) a căii ferate Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, lansată în 6 ianuarie 2022, a fost suspendată de pe SEAP din cauza unei contestații depuse de compania de proiectare Metroul SA, potrivit clubferoviar.ro. Procedura de achiziție pentru cele două loturi este estimată la 900 milioane de euro.
„S-a depus o contestație, pe partea de proiectare, din partea companiei de proiectare Metroul SA, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a decis suspendarea procedurii. Compania a cerut extinderea cu 60 de zile a termenului limită pentru depunerea ofertei și acceptarea experienței similare din domeniul proiectării lucrărilor de metrou”, a declarat un înalt responsabil al CFR Infrastructură pentru sursa citată.
Acesta a precizat că și licitația pentru loturile 1 și 2 urmează să fie suspendată, deoarece Metroul SA a depus o altă contestație, invocând aceleași motive.
[eadvert]
Modernizarea și electrificarea căii ferate Cluj–Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră va duce la creșterea vitezei de circulație la 160 km/oră pentru trenurile de călători şi 120 km/oră pentru cele de marfă.
Trimite articolul
XCa la noi la nimeni!
Urmeaza 3 pana la 5 ani de contestații. Pana atunci SF-ul va expira si banii din PNRR nu vor mai putea fi folosiți.
ca-de-o-bi-cei… ar trebui sa fim surprins? in tara asta toata lumea contesta orice, daca castiga cineva, contesta celalalt, daca nu mai contesta nimeni, vine ceva ONG si contesta el… daca totusi ajungem sa semnam un rahat de contract, firma da faliment, n-are chef sa lucreaza, mai cere niste bani in plus, iar nu facem 1-3 ani nimic, rezliem contractul si incepem cercul de la capat… facem orice numai sa nu dezvoltam nimic… bravo Romania, asa NU iubesc…
160 km/h !!! Vezi de treabă , au calculat greșit 80 km/h pe șina din stânga + 80 km/h pe șina din dreapta .
Nu sant banii pentru asa ceva.Este exact ca si prosteala cu ajutorul pemtru panourile fotovoltaice. Praf in ochi.
tipic romanesc, dupa licitatie vor urma contestatiile si tot asa ani buni la rand nu se va face nimica, pana se va abandona complet proiectul … 🙁
Deja începe bine. Cred că copilul meu nou-născut va apuca poate doar la majorat să vadă o locomotivă electrică în gara Oradea.
Vă rog să citați sursa cu link activ; https://clubferoviar.ro/modernizarea-caii-ferate-cluj-napoca-episcopia-bihor-2/ . Mulțumesc
fraților Waring si statului maghiar le-a trebuit doar 2 ani să construiască de la zero întreg tronsonul Episcopia-Cluj cu tehnologia de acum 150 de ani. Neputința de astăzi a celuilalt stat este paralizantă. La propriu.
Vezi ce-ai făcut, Clemenceau?! Idiotule!
-
mai visezi mult?
mai ai si acum dorinte ascunse?