Pentru copii, orice formă de vizualizare pozitivă ia forma unui amuzament pe care îl adoptă foarte repede şi pe care îl adaptează mai târziu altor situaţii din viaţa lor de zi cu zi. La vârsta adolescenţei, acest mic joc cere ceva mai mult antrenament, relatează site-ul huffingtonpost.fr. Acesta îi invită pe cei care au în faţă bacalaureatul sau alt examen să-şi regăsească sufletul de copil şi să se amuze relaxându-se cu ajutorul câtorva exerciţii pentru a se simţi încrezători în ziua Z.
Cheia de contact: respiraţia
Majoritatea oamenilor recurg la respiraţia toracică, ceea ce provoacă tensiuni. Or, cel mai bun mijloc de a regăsi liniştea emoţională este acela de a se reconecta la respiraţia abdominală. Luaţi exemplul bebeluşilor care dorm şi observaţi cum se ridică abdomenul lor la fiecare inspiraţie. Cu toţii am respirat astfel. Apoi, am uitat…
Ca şi cheia de contact care îi permite motorului să demareze, respiraţia abdominală va conduce către o destindere fără efort, ca efect al antrenării.
Pentru mai multă eficienţă, puteţi adăuga o vizualizare, închipuindu-vă o culoare ceva mai închisă când tot dioxidul de carbon este expulzat prin expirare şi o frumoasă lumină la inspirarea oxigenului.
Ritualul liniştitor
După cum se ştie, persoanele care au de gestionat o cantitate însemnată de adrenalină (campionii, actorii…) au un gest numai al lor care le permite să se destindă. Oricine poate adopta un ritual care să fie gestul său antistres (încrucişarea degetelor, strângerea pumnului…). Pentru a găsi gestul potrivit, este preferabil să vă focalizaţi mai întâi pe respiraţie, ca în exerciţiul precedent. Odată destins, faceţi prima mişcare care vă vine în minte. Repetând exerciţiul de mai multe ori, senzaţia de destindere va fi asociată cu acest gest. Vă va fi de ajuns să-l repetaţi în faţa foii albe pentru a simţi uşurarea. În aceeaşi ordine de idei, un obiect poate fi asociat gestului. De exemplu, o piatră pe care o veţi pune în buzunar şi pe care o veţi atinge de fiecare dată când veţi simţi nevoia de a vă linişti.
Transformaţi bulgărele de stres
Puţin stres este necesar pentru a stimula energia şi concentrarea. Când stresul este însă prea mare, este util să învăţaţi să-l stăpâniţi pentru a nu vă deranja în timpul examenului. Iată o vizualizare simplă care vă va permite să simţiţi impactul gândirii asupra corpului. După ce aţi efectuat zece respiraţii abdominale, încercaţi să percepeţi unde este situat bulgărele de stres (în abdomen, de exemplu) şi distingeţi-i culoarea, forma, consistenţa. Imaginaţi-vă apoi că îl micşoraţi sau îl metamorfozaţi într-o minge de spumă uşoară şi colorată ori într-un un balon de săpun, o bulă de şampanie… Această transformare este liniştitoare.
Adoptaţi o atitudine pozitivă
În încheiere, iată un exerciţiu bine cunoscut de atleţii care se pregătesc să câştige o cursă sau un meci: adoptarea unei atitudini pozitive! Gândiţi-vă la toate succesele avute (chiar şi la cele mai mici) şi revedeţi-le. Aceste imagini sunt asociate atunci în mod inconştient cu plăcerea de a face ceva bine şi de a reuşi. Retrăindu-le, eliberaţi un hormon numit endorfină care are particularitatea de a favoriza starea de bine. Este momentul de a face plinul pentru a pune toate şansele de partea dumneavoastră şi de a vă imagina apoi aceeaşi energie în sala de examen: liniştea interioară şi concentrarea îşi vor da mâna.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!