Prof. Marian Chirilă a coordonat activitatea practică de simulare a produselor mecatronice folosind echipamentele mecatronice realizate de către elevi. Totodată, le-a vorbit elevilor din clasele a VIII-a despre noul proiect TECH KIDS, proiect sponsorizat de către Fundația Comunitară Oradea și despre oferta educațională pentru anul școlar 2022-2023.
[eadvert]
Cea de-a doua activitate a constat într-o dezbatere cu titlul „Erasmus+-pașaport spre succes?”, activitate coordonată de către catedra tehnică și echipa de proiect Erasmus+. Au participat elevii claselor a 11-a și a 12-a, beneficiari ai unui proiect european de mobilitate în Portugalia, implementat în perioada septembrie 2020-decembrie 2021.
Elevii au dezbătut experiențele trăite la locul de stagiu pe parcursul a trei săptămâni în cadrul proiectului. Întreaga activitate s-a derulat în jurul calificării Tehnician mecatronist, o calificare cu o vastă paletă de domenii pentru un job sigur și de viitor.
„O meserie dobândită oferă respect, satisfacții și un nivel de trai. Indiferent de profesia aleasă în viitor, ceea ce alegeți să faceți să fie cu dăruire și cu responsabilitate!”, a subliniat directorul adjunct al liceului, prof. Roxana Mirela Pop.
Citiți principiile noastre de moderare aici!