Mesaje iredentiste la o expoziţie de desene realizate de copii din clasele I-IV de la câteva şcoli din Oradea.
La iniţiativa viceprimarului Oradei, Biro Rozalia, UDMR Bihor a organizat un concurs pe tema „Naţiunea maghiară fără frontiere”, în care au fost implicate 21 de clase din Şcolile „Dimitrie Cantemir”, „Nicolae Bălcescu”, George Coşbuc”, „Szent Laszlo”, „Dimitrie Cantemir”, respectiv Liceele „Lucian Blaga” şi „Lorantffy Zsuzsanna”. Competiţia a fost organizată pentru a marca 90 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920), care a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare a popoarelor.
Istoric
Tratatul a fost semnat între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele dintre statele succesoare ale Austro-Ungariei (Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia), precum şi dintre România şi Ungaria. Este arhicunoscut faptul că maghiarii nu au acceptat niciodată tratatul din cauza căruia au pierdut Transilvania. Potrivit istoriografilor, maghiarii din Ungaria şi din afara graniţelor ţării au urmărit în permanenţă revizuirea, fie şi parţială, a Tratatului de la Trianon.
Dorinţe vii
Dorinţa maghiarilor de a reveni la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial a rămas vie şi după 90 de ani. Maghiarii încearcă să inculce această idee şi vlăstarelor lor, încă din fragedă pruncie. O dovadă a acestui fapt este concursul de desene organizat de UDMR Bihor în câteva unităţi de învăţământ din Oradea, în urmă cu două săptămâni. Desenele realizate de copii, cu sprijinul învăţătoarelor, au constituit obiectul unei expoziţii, vernisată, ieri, la Galeria „Euro Foto-Art” din Oradea. Galeria a fost dată în folosinţă de CJ Bihor Asociaţiei „Euro Foto-Art”, al cărei preşedinte este Ştefan Toth. Asociaţia „Euro Foto-Art” din Oradea este beneficiara mai multor proiecte susţinute de CJ Bihor şi Primăria Oradea.
„Acela nu este ungur, pe care nu-l doare Trianonul”, „Ungaria a fost o ţară”, „Ungaria, inima frântă a Europei”, „Credem în reînvierea Ungariei”, „Credinţa şi patria le-am primit de la strămoşii noştri, deci trebuie să fim fideli patriei şi credinţei”, „Avem dreptul să trăim într-o patrie liberă fericiţi” sau „Celui care schimbă patria, trebuie să i se schimbe inima”. Acestea au fost printre puţinele mesaje inscripţionate în limba maghiară pe desenele realizate de copiii din 21 de clase de la diferite şcoli din Oradea.
Fără frontiere
Mai mult decât atât, majoritatea desenelor redau harta Ungariei Mari, iar Ardealul este smuls din ţinutul românesc şi alipit Regatului maghiar. În unele desene apar copii care au feţele triste sau care varsă lacrimi din cauză că „Erdely” (Transilvania) a fost luată Ungariei.
Biro Rozalia respinge acuzele de iredentism şi spune că ideea expoziţiei a fost reconcilierea, nefiind organizată să jignească românii.
„În 2010, când aniversăm împlinirea a 90 de ani de la Tratatul de la Trianon, obligaţia noastră este să le prezentăm copiilor realitatea în care trăim. Iniţiativa noastră nu mi se pare exagerată. Învăţătoarele nu le-au spus copiilor ce să deseneze. Ele doar le-au relatat ce s-a întâmplat în urmă cu 90 de ani. Exact aşa cum Guvernul României pune accentul pe acordarea dublei cetăţenii românilor din Moldova, tot aşa consider normală şi dorinţa maghiarilor de a asigura cetăţenie locuitorilor de naţionalitate maghiară. Trăim într-o Europă unde graniţele există doar simbolic. Într-adevăr, există mai multe steaguri ale Ungariei, însă există şi desene în care copiii se prind de mână. Este un semn al reconcilierii”, a declarat Biro Rozalia.
Una dintre învăţătoarele care i-au coordonat pe elevi, Bite Rozalia, de la Şcoala „George Coşbuc”, susţine că, deşi este greu să le explice micuţilor istoria, ei trebuie să o cunoască.
„Fiecare popor are istoria lui şi respectă pe cel care stă lângă el”, a mai spus învăţătoarea.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor spun că nu ştiu nimic despre această expoziţie şi că, până ce nu vor afla mai multe despre aceasta, se abţin de la orice comentarii.
„Nicăieri în Europa nu se mai practică şi nici nu se tolerează astfel de chestiuni. Până nu văd despre ce este vorba, mă abţin de la orice comentarii”, a declarat inspectorul şcolar adjunct Nicolae Ungur.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!